Directorul adjunct al DSVSA Alba a promovat la limită examenul pe funcţie la care era prins copiind în urmă cu 6 luni
Mircea Bîcu, actualul director adjunct interimar al DSVSA Alba, a promovat proba scrisă a concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru ocuparea funcției de director executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba.
Acesta a fost unicul candidat şi a obţinut 70 de puncte, minimul pentru a promova proba, din totalul de 100. Cu alte cuvinte, social democratul devenit celebru după ce în urmă cu 6 luni a fost prins copiind la acelaşi examen pe care acum reuşeşte să îl ia cu nota minimă, va rămâne în funcţia pe care o ocupă şi în prezent, însă fără interimat sau perioadă determinată.
Legislația în acest gen de situații este însă mult mai puțin riguroasă decât cea pentru examenul de Bacalaureat și permite unui candidat prins copiind să se înscrie din nou la următorul concurs. Potrivit aliniatului 7 și 8 al Articolului 53 din H.G. 611/2008, lucrarea candidatului a fost anulată, urmând să fie reluată procedura pentru acest concurs. Conform regulamentului candidatul se poate înscrie din nou la următorul concurs.
Între timp, ca să nu aștepte pe dinafară, social-democratul a fost numit politic de către Guvern, pentru o perioadă de 6 luni, director executiv adjunct interimar al DSVSA Alba.
Pentru a fi instalat director adjunct plin la DSVSA Alba, una dintre instituţiile care au grijă de sănătatea noastră, Mircea Bâcu mai are de trecut proba interviului, ce va fi organizată marţi la sediul ANFP.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]