Dîncu: Cred că în 2018 Carpații vor fi străpunși de două artere moderne. Din sud și din Moldova către Transilvania
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, la Focșani, că proiectul unei autostrăzi între Moldova și Transilvania merge mai departe și va fi inclus în Master Planul pentru transporturi.
Dincu”Eu cred că în 2018, atunci când vom aniversa 100 de ani de stat național unitar, munții noștri vor fi străpunși de două artere moderne. Una din sudul țării către Transilvania și alta din Moldova către Transilvania”, a precizat vicepremierul pentru Agerpres.
Vasile Dîncu a mai spus că ”în condițiile în care cele două proiecte nu se vor realiza, atunci înseamnă că a trecut un secol degeaba, iar unirea nu este definitivă”, afirmând că ‘unirea nu se face numai prin discursuri și promisiuni neonorate”.
Întrebat dacă Moldova va reprezenta un capitol distinct în viitoarea strategie de dezvoltare a României, Vasile Dîncu a răspuns afirmativ.
”Ocupă un loc important pentru că toată această strategie pe care o concepem are drept principală componentă coeziunea. Încercăm, cu alte cuvinte, să eliminăm cât se poate de mult diferențele mari existente în prezent. De altfel, tocmai eliminarea diferențelor mari de dezvoltare constituie unul din obiectivele mari pe care le vizăm prin noua strategie, beneficiare ale acestei dezvoltări urmând a fi toate zonele țării”, a mai subliniat vicepremierul. (D.S.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]