Din 15 mai se deschid cabinetele stomatologice: Cum vor funcționa acestea?
Din 15 mai se deschid cabinetele stomatologice: Cum vor funcționa acestea?
Președintele Klaus Iohannis a avut ieri o ședință la Palatul Cotroceni, la finalul căreia a anunțat că nu va prelungi starea de urgență, iar din 15 mai va intra în vigoare starea de alertă. Astfel, una dintre măsurile de relaxare anunțate de Klaus Iohannis vizează redeschiderea cabinetelor stomatologice, după data de 15 mai.
Vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, doamna Norina Forna, a explicat, la Digi24, în ce condiții vor funcționa aceste cabinete și cât de sigure vor fi ele atât pentru pacienți, cât și pentru medici.
Este o veste foarte bună pentru pacienți în primul rând, spune Norina Forna despre decizia autorităților.
„Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a precizat Norina Forna.
Pachetul de măsuri urmează să fie aprobat marți și prezentat medicilor stomatologi. Astfel, pacienții vor fi mai întâi triați și chestionați în legătură cu patologia pe care o au, mai ales cei care vin cu probleme acute.
În prealabil, pacienții vor trebui să-și facă o programare, iar la programare trebuie avut grijă să se realizeze și o distanțare orară a consultațiilor. Obligatoriu, la intrarea în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Sălile de așteptare și circuitul individual al pacientului trebuie bine gestionate. Nu se va mai pune problema prezenței mai multor persoane: o singură persoană, fără însoțitor, cu excepția cazurilor în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități.
Pentru medicul stomatolog riscurile sunt mari. Fiecare pacient poate fi purtător. Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează.
„Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore”, a exemplificat Norina Forna. Sala va trebui decontaminată între manopere.
Medicul va trebui să aibă un echipament protector, viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii, mai ales în cazul în care pacientul este covid pozitiv. La fel, halatul impermeabil care să protejeze. Toate manoperele trebuie realizate cu multă precauție.
Pacienții care sunt covid pozitivi, dar asimptomatici vor fi dirijați către serviciile de primiri-urgențe de la spitalele regionale sau ale celor care au servicii specializate pentru astfel de pacienți, a precizat vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, luni, 16 martie 2026 Metodologia-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului este de a reglementa cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice. Portofoliul profesional conține informații precum: […]
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi
Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi Un șofer care circula cu 280 de kilometri pe oră pe Autostrada A3, în timpul nopții, a fost depistat de polițiști și sancționat drastic, ieri, 15 martie 2026. Pe lângă amenda pentru viteza excesivă […]
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]