DIICOT: Nu poate fi stabilită identitatea persoanei ale cărei oase au fost găsite în pădure la Caracal. Vor fi efectuate şi alte analize
Medicii legişti nu au putut identifica identitatea persoanei ale cărei fragmente osoase au fost găsite în urmă cu circa două săptămâni la marginea unei păduri, la circa un kilometru de casa lui Gheorghe Dincă, a anunțat sâmbătă DIICOT. Anchetatorii mai au şi alte probe care vor fi analizate.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă de DIICOT, fragmentele de oase umane găsite în
zona lizierei de pădure din apropierea locuinţei principalului suspect din cazul crimelor de la Caracal sunt într-o stare de calcinare excesivă, ceea ce nu permite identificarea unui profil ADN.
Procurorii DIICOT anunţă că au cerut efectuarea „în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului“.
Prezentăm în continuare comunicatul integral dat publicităţii sâmbătă de DIICOT:
„Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» a înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:
– au fost expertizate de către Institutul Naţional de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.
– având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN.
Precizăm că prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici», dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce vom primi noi informaţii de la Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici»“.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]