Actualitate

DIICOT: Au fost ridicate noi probe din casa criminalului Gheorghe Dincă care vor fi expertizate criminalistic. Cercetările vor continua în zilele următoare

Ioana Oprean

Publicat

în

DIICOT: Au fost ridicate noi probe din casa criminalului Gheorghe Dincă care vor fi expertizate criminalistic. Cercetările vor continua în zilele următoare

„Astăzi, data de 04.08.2019, procurorii DIICOT – Structura centrală împreună cu polițiștii specializați din cadrul Poliției Române delegați au continuat activitățile de cercetare în dosarul cauzei, între care și cele de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmează a fi procesate.

Activitățile de cercetare și căutare în locuința, în dependințele, în autoturismul și în autoutilitara inculpatului nu au fost finalizate, urmând a fi continuate și în cursul zilelor următoare, în mod neîntrerupt, în prezenta inculpatului și a avocatului său.

Menționăm că activitățile de cercetare și căutare care nu presupun prezența inculpatului sunt încă în desfășurare”, se precizează în comunicatul DIICOT.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult