Politică Administrație

DGA Alba încearcă atragerea cetăţenilor oneşti în lupta contra corupției. 9 Decembrie – Ziua Internaţională Anticorupţie

Bogdan Presecan

Publicat

în

Data de 9 decembrie marchează, în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen, care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităţilor statale şi ale forurilor mondiale, întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate.

Potrivit DGA Alba, “corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetaţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. În acest sens, Direcţia Generală Anticorupţie doreşte atragerea cetaţenilor români şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel. Campaniile de conştientizare anticorupţie, iniţiate de D.G.A., au avut drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea de fapte de corupţie. În acelaşi timp, s-a dorit responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor M.A.I., în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar M.A.I. în fapte de corupţie.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces care trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii.

Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel, sens în care, pe data de 9 decembrie în municipiul Alba Iulia au fost organizate o serie de activităţi de informare pentru cetăţeni prin distribuirea de pliante, flayere care au drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de  a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă, Linia Verde Anticorupţie – 0 800. 806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie la: numărul de telefon 0258/806161/interior 20229 aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, la adresa de e-mail [email protected] sau la sediul S.J.A. Alba din municipiul Alba Iulia, str. Piaţa Ion I.C. Brătianu nr. 1.

Totodată, Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.

Solicităm sprijinul tuturor cetăţenilor care nu sunt indiferenţi şi le pasă de societatea în care trăiesc.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]

Citește mai mult