Deşteaptă-te, române!

    În fiecare dimineaţă, fără excepţie, eu trebuie să beau o cafea. Altfel nu mă pot dezmetici, nu mă pot pune în mişcare, nu funcţionez. Soţul meu, chiar înaintea cafelei de dimineaţă, deschide televizorul. Pentru că noi ne bem întotdeauna cafeaua împreună, eu doar înregistrez prima parte a ştirilor, fără să le procesez. Am însă un fel de deformaţie profesională care mă pune în alertă când se întâmplă ceva ieşit din comun. Săptămâna asta, socotită de multă lume drept una de răscruce, m-am simţit tot timpul în alertă. Marţi dimineaţa, de exemplu, m-a izbit tonalitatea vocii unui senator, Cezar Măgureanu, care ţipa ceva în legătură cu ginerele şi cu fiica sa. M-am dumirit ceva mai târziu că intervenţia telefonică a senatorului de Giurgiu avea loc în contextul unei hipermediatizate acţiuni a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (DIICOT) constând în 256 de percheziţii domiciliare făcute în Bucureşti şi în zece judeţe, în scopul destructurării unui grup infracţional organizat, cu legături transfrontaliere, care ar fi prejudiciat statul cu 40 de milioane de euro anual prin evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat DIICOT, aceasta s-a produs „ca urmare a derulării unor operaţiuni de import, achiziţii sau livrări intracomunitare de bunuri, neînregistrarea în documente contabile a operaţiunilor realizate şi înregistrarea de operaţiuni nereale, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA”. Senatorul Cezar Măgureanu, ex-pedelist, ex-uneperist, ex-independent, actualmente pesedist, împreună cu fiica şi ginerele lui, e acuzat că ar face parte din aceeaşi reţea de evazionişti cu Octavian Grecu, zis „Butoane”, cu şefi din ANAF, comisari ai Gărzii Financiare Centrale şi din Giurgiu şi ai Direcţiei Finanţelor Publice Giurgiu. Numai lume bună, adică, provenind din instituţii despre care s-a vorbit foarte mult în ultimele zile. De departe cel mai des pomenită a fost Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală al cărei ex-şef, Sorin Blejnar, este la rândul lui acuzat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de evaziune fiscală. Cererea acestuia de a ieşi din ţară a fost refuzată de autorităţi, cu câteva zile în urmă. Ex-şeful lui de cabinet, din vremea când era mare şi tare, Codruţ Manta, a dispărut sau a fost făcut dispărut, urmând ca DNA-ul să-i expedieze un mandat de arestare în lipsă.
Ieri dimineaţă, tot înainte să-mi beau cafeaua, am perceput o emoţie aparte în vocea reporterului care transmitea ceva dintr-un grup năpustit asupra unei dube de poliţie. Dintr-însa a coborât, ce să vezi, palid şi slăbit, dar fără cătuşe, Adrian Năstase. „Cum vă simţiţi, dle Năstase?”, a întrebat o tânără precipitată. „Mai bine”, a zis ex-premierul oarecum surprins, probabil, de normalitatea întrebării. În scurt timp am aflat că Adrian Năstase a fost aplaudat în sala de judecată de familie, de prieteni, de simpatizanţi.
Dar, de ce am povestit eu cele de mai sus, mai ales că nici nu s-au petrecut în judeţul nostru, cum ar zice cineva, persoană importantă, căreia nu vreau să-i dau numele? Pentru că eu cred că aceste episoade din reality-show-ul „Cu justiţia la cafea” şi, de ce nu, „la masa de prânz, la ceaiul de la ora 5 sau la cină”, dincolo de aşa-zisa lor finalitate informativă, transmit mesaje subliminale de genul „Dormi liniştit, justiţia lucrează pentru tine”. Dacă nu crezi, citeşte raportul UE pe această temă şi te vei convinge. N-are nici un rost să te întrebi cum Dumnezeu a ajuns Măgureanu acela senator, investit cu puterea de a face legi pe care el şi clanul lui le încalcă primii, că doar sunt „la butoane”. Sau cum de a fost postat unul ca Blejnar în fruntea ANAF-ului  fără ca cineva cu „drept de veto”, ţinut mereu la curent de servicii, să fi încercat  să-i bareze drumul spre lista înspăimântător de lungă a demnitarilor-infractori (ce oximoron!), care, de 22 de ani, îşi bat joc de ţară şi de populaţia ei pe care au împuţinat-o, au sărăcit-o, au umilit-o, au adus-o „pe culmile disperării”, vorba lui Cioran.
Dacă există vreun antidot, eu nu ştiu altul decât trezirea la care ne îndeamnă chiar imnul nostru naţional, pe care l-am ascultat de atâtea ori fără a-l auzi cu adevărat, fără a interioriza mesajul lui care ne spune exact ce avem de făcut.
Maria Lucia MUNTEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI