Deschiderea oficială a Olimpiadei Naţionale de Istorie
În ziua de Florii, când toată lumea a profitat de vremea însorită şi a ieşit la plimbare, elevii calificaţi la faza naţională a olimpiadei de istorie, însoţiţi de profesori, au participat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia la deschiderea oficială a competiţiei. „Maestru de ceremonii” a fost prof. Ioan Muntean, inspector şcolar de specialitate la IŞJ Alba, dar din prezidiu au mai făcut parte prefectul Ştefan Bardan, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, viceprimarul Ioan Bogăţan, prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba, adjuncta acestuia, prof. Rodica Andronescu, prof. univ. dr. ing. Moise Achim – rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, prof. univ. dr. Iacob Mârza (Facultatea de Istorie şi Filologie Alba Iulia) – preşedintele Comisiei naţionale, conf. univ. dr. Valer Moga (Facultatea de Istorie şi Filologie Alba Iulia) – prof. Doru Dumitrescu (inspector general de istorie la MECTS) – vicepreşedinţii Comisiei naţionale.
Prof. Cornel Sandu a spus că toţi elevii sunt câştigători, singura diferenţă fiind că unii dintre ei vor cuceri şi premii, mulţumind încă o dată sponsorilor pentru sprijinul substanţial acordat: Primăria Alba Iulia, Consiliul Judeţean, Prefectura Alba, Roşia Montană Gold Corporation, Transavia, Albalact, Elit şi Jidvei. După cuvintele de bun-venit şi felicitările adresate şi de către ceilalţi organizatori, taraful „Ţarina” dirijat de prof. Gheorghe Burz şi soliştii vocali din cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice au susţinut un program de muzică populară ardelenească.
În concurs se află 321 din cei 325 de elevi calificaţi, iar proba scrisă s-a desfăşurat ieri, 18 aprilie, la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia. Lucrările vor fi corectate la Colegiul Tehnic „Apulum”, iar rezultatele vor fi afişate mâine, 20 aprilie, după ora 14.30, când vor fi înregistrate şi contestaţiile. Olimpiada se va încheia joi, 21 aprilie. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]
Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]