Politică Administrație

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu: Guvernul a alocat 572 de milioane de lei pentru „Cornul, laptele şi fructul”, în 2018 – 2019

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul PSD-ALDE  a adoptat o Hotărâre care stabilește pentru anul școlar 2018-2019 un buget de 572 de milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023.

Prin acest act normativ se introduc unele prevederi legate de stabilirea modului de repartizare a plafonului financiar al ajutorului financiar al Uniunii Europene, astfel încât să fie alocat pe
componente: măsuri educative și acordarea gratuită de fructe și legume, respectiv lapte și produse lactate iar la toate cererile de plată depuse și eligibile să li se efectueze plăți reprezentând ajutor financiar al Uniunii Europene.

Astfel, în anul școlar 2018-2019 se alocă de la bugetul național Programului pentru şcoli al României suma de 571.988.000 lei care se utilizează după cum urmează:
–  87.372.000 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 43.689.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
–  192.219.000 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 43.689.000 lei pentru derularea măsurilor educative;
205.019.000 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificație, exclusiv din bugetul național.

Din suma mai sus menționată, ajutorul financiar total din partea Uniunii Europene pentru programul pentru şcoli al României este de: 6.866.848 euro pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi derularea măsurilor educative aferente şi de 10.743.836 euro pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate şi derularea măsurilor educative aferente.

În anul școlar 2018-2019, conform datelor comunicate de Ministerul Educației Naționale, Programul pentru școli al României se va adresa  unui număr estimativ de 2.184.462 preșcolari din grădinițele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat.

În calitate de deputat, am formulat o întrebare comună ministrului Sănătății, ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ministrului Educației Naționale prin care le-am propus crearea unui program național de subvenționare a masei calde pentru elevi, masă care să conțină preponderent produse agroalimentare românești și bio. Deja există un proiect pilot de asigurare a masei calde în sistemul de învățământ preuniversitar și îmi doresc să se extindă, în scurt timp, la nivel național.

Programul pe care-l propun nu vizează doar asigurarea masei calde cu produse bio românești, ci și construirea de cantine școlare în orizontul de timp 2018-2022. Programul ”cornul și laptele” este relativ învechit și nu mai corespunde cerințelor de nutriție pentru copiii zilelor noastre. De aceea este nevoie de diversificare, mâncare proaspătă și caldă, care să și fie pe gustul elevilor. Toate acestea le urmăresc activ și contribui cu tot ceea ce pot pentru ca un program național de asigurare a masei calde să devină realitate în următorul an.

Ioan Dîrzu

Deputat


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult