Politică Administrație

Deputatul de Alba, Florin Roman: PNL propune ca impozitul din venit să rămână la nivelul autorităţilor locale

Ioana Oprean

Publicat

în

În calitate de deputat PNL voi depune în perioada imediat următoare o propunere legislativă prin care îmi propun să vin în sprijinul autorităţilor locale, în sensul modificării Legii privind finanţele publice locale, astfel încât impozitul din venit să rămână integral la nivelul autorităţilor locale.

Realitatea ne arată că, în momentul de faţă, autorităţile administraţiilor publice locale trebuie să facă faţă unui volum tot mai mare de cheltuieli, fără să beneficieze, însă, şi de un transfer superior de resurse de la bugetul central.

Subfinanţarea pune autorităţile locale în situaţia de a nu mai putea onora nici plata drepturilor salariale ale angajaţilor din aparatul propriu, nici cheltuielile curente şi nici minimele cheltuieli de investiţii locale!

Din păcate, criteriile actuale de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi a cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, au avut un impact negativ major asupra autorităţilor administraţiei publice locale din toată ţara, reflectându-se într-o capacitate financiară semnificativ diminuată, în mare parte la comunele şi oraşele cu un potenţial economic şi financiar redus.

Iar toată această situaţie le aduce în  imposibilitatea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor de bază!

Având în vedere structura plătitorilor de impozit pe venit care fluctuează de la an la an, dar şi gradul de încasare a veniturilor proprii ale bugetelor UAT-urilor, consider că se impune o reechilibrare a alocării cotelor defalcate din impozitul pe venit – la 61,70 % la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor și 19,80 % la bugetul local al judeţului.

De asemenea, prin această iniţiativă legislativă propun eliminarea excepției impozitului pe veniturile din pensii, prevedere introdusă prin OUG 102/2011, respectiv rămânerea acestuia în baza de defalcare a bugetului local, astfel încât să se asigure resursele  financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare bunei funcţionări a administraţiilor locale.

Doar în felul acesta se poate rezolva problema subfinanţării autorităţilor locale şi totodată se poate elimina, o dată pentru totdeauna, dependenţa acestora de pixul discriminatoriu al guvernanţilor, indiferent de culoarea politică a acestora.

Florin Roman, Deputat PNL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult