Deputatul Clement Negruţ: Canadienii de la Roman Copper ar putea crea 1000 de locuri de muncă la Cupru Min
Canadienii de la Roman Copper, compania care şi-a adjudecat la licitaţie exploatarea minieră de la Roşia Poieni, mai are 5 zile pentru a achita cele 200,7 milioane de euro oferiţi pentru întreg pachetul de acţiuni al Cupru Min Abrud. Reprezentanţii Roman Copper au precizat pentru Hotnews că au început operaţiunile de căutare a unor investitori internaţionali pentru CupruMin. „Banca de investiţii Bayfront Capital Partners este acţionar unic la Roman Copper Corp., şi în acest moment Bayfront colaborează cu un sindicat de bănci de investiţii de anvergură pentru a atrage investitori internaţionali. Suntem încrezători că aceşti investitori vor reflecta calitatea de clasă mondială a acestui proiect. Suntem încântaţi de achiziţionarea Cupru Min în urma unei licitaţii deschise şi transparente”, susţine purtătorul de cuvânt al companiei, într-o declaraţie acordată Hotnews.
lCupru Min S.A. ar putea avea până la 1000 de angajaţi
În cazul în care investitorul ar deschide toate cele patru linii tehnologice ale uzinei, Cupru Min SA Abrud ar putea avea până la 1.000 de muncitori. Afirmaţia aparţine deputatului PDL de Alba, Clement Negruţ. Acesta a precizat că în prezent Cupru Min Aburd lucrează la Roşia Poieni cu o singură linie tehnologică de prelucrare primară a minereului, pentru care sunt 440 de angajaţi. „Dacă se vor face investiţii şi pentru deschiderea celorlalte trei linii numărul angajaţilor va fi de 1.000 -1.200. Investitorul trebuie să facă acest lucru dacă vrea să obţină profit maxim“, a spus Clement Negruţ.
Parlamentarul a spus că, în condiţiile în care, exploatarea minieră nu s-ar fi vândut într-o perioadă de 6 luni exista posibilitatea de a se închide. Roman Copper Corp. a cumpărat Cupru Min SA Abrud luni, 26 martie, la licitaţia organizată de Ministerul Economiei, pentru 200,7 milioane de euro. Valoarea de pornire a licitaţiei, la care au mai participat 2 companii din Australia şi Olanda, a fost de 57 milioane de euro.
„În situaţia actuală România nu îşi permite să investească în problema protecţiei mediului. La data de 31 decembrie 2012 a expirat acordul integrat de mediu pentru Cupru Min. Din noiembrie, societatea îşi depusese, însă, documentele pentru obţinerea noului acord, care este în desfăşurare pentru că altfel nu se putea privatiza. Costurile de mediu de la Cupru Min se ridică la 85 de milioane de euro“, a afirmat deputatul de Alba.
Premierul Răzvan Ungureanu a comentat vineri, la Gala Forbes, licitaţia de vânzare a Cupru Min. „Când o gaură neagră se vinde cu de patru ori preţul ei pe seama credibilităţii unui nou guvern şi când o ofertă de acţiuni este suprasubscrisă în proporţie de 158% sunt simptome. Poate e o febră, dar îi rog pe sceptici să conteze pe schimbare. Oricum, sunt de partea lor“, a spus premierul referindu-se la o întrebare privind motivele de optimism pe care le poate da investitorilor.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]
Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica
Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]
Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026: Cele mai frumoase felicitări și urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite pentru Mihai și Gavriil Peste 1,3 milioane de români îşi serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia sărbătoririi Sinfiţilor Mihail şi Gavriil. În această zi, cu toţii ne gândim la persoanele dragi […]
