Deputat Sorin Bumb: PNL caută soluții pentru evitarea crizei energetice generate de măsurile aberante ale PSD
PNL a organizat, la începutul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului, o amplă consultare, la care au participat cei mai importanți reprezentanți ai industriei energetice din România, pentru a găsi soluții de evitare a crizei în care PSD riscă să arunce țara, ca urmare a adoptării OUG 114/2018.
Fără a se consulta cu nimeni, PSD a decis să impună o taxă de 2% pe cifra de afaceri a producătorilor de energie, o măsură ce va genera haos economic și va arunca România într-o criză energetică fără precedentă. Această taxare suplimentară va lovi, în primul rând, în societățile energetice de stat, care și așa se află într-o stare dezastruoasă, ca urmare a managementului politic promovat de PSD. În plus, creează instabilitate și nesiguranță în acest sector economic, făcându-i pe actorii privați să-și reconsidere politica de investiții, în special pe cei ce voiau să înceapă exploatări de gaze în off-shore, contribuind astfel la independența energetică a României.
Banii pe care companiile din energie vor trebui să-i plătească, în urma introducerii acestei taxe, vor fi luați din investiții. Asta înseamnă că nu se va mai investi nimic în retehnologizare și în modernizarea rețelelor de transport a energiei, care și așa sunt învechite și abia rezistă.
România a ajuns să se bazeze pe importurile de energie. Sâmbătă trecută, în condițiile în care iarna nici măcar nu a fost una geroasă, România a ajuns la un maxim istoric al importului de curent electric, peste 20% din necesar fiind adus din afara țării. Toate acestea se vor vedea în factura de curent a românilor, dar și în creșterea galopantă a prețurilor, pentru că tariful energiei influențează automat și costul celorlalte bunuri de pe piață.
În plus, aiureala plafonări prețurilor la energie este o altă măsură ce îi va afecta puternic pe români. PSD nu spune public că în ordonanță scrie clar că diferența între prețul plafonat la energie și prețul stipulat în contractele încheiate în 2018 și 2019 se va recupera până la data de 30 iunie 2022. Adică, tot românii, din buzunarul lor, vor trebui să plătească, peste trei ani, gazul și curentul pe care îl consumă acum! Un fel de credit cu buletinul, cu trei ani rată fixă, pe care românii nici măcar nu știu că l-au luat…
Atât eu, cât și colegii mei din PNL, am arătat, de nenumărate ori, că este necesar un set de măsuri urgente ca românii să nu mai fie sărăciți de facturile la gaze sau la curent. În primul rând este necesară definirea consumatorului vulnerabil în legislația românească, astfel încât România să poată realiza niște scheme de ajutor și să poată folosi fonduri europene pentru plata unor subvenții la energie, pe modelul folosit în agricultură, prin APIA. Este necesară protejarea urgentă a consumatorului român, nu jupuirea lui după cum au interes ”băieții deștepți” din curtea PSD-ului.
Sorin Ioan Bumb, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]