Politică Administrație

Deputat PSD Ioan Dîrzu: ”Schema de ajutor destinată crescătorilor de porci din rasele Bazna/Mangaliţa, deschisă permanent pentru înscriere”

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a aprobat ca schema de ajutor din programul destinat susţinerii crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa să fie deschisă pentru înscriere pe toată durata acestuia, în perioada 2018-2020.

Aceasta este una dintre cele mai bune măsuri pentru sprijinirea fermierilor. Furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii, în baza cererii, pot solicita înscrierea în program pe toată durata de desfăşurare a acestuia.

Reamintesc că se desfăşoară între 2018 şi 2020, cu condiţia ca această cerere de plată şi documentele însoţitoare să fie depuse nu mai târziu de 10 decembrie 2020.

Bugetul alocat pentru acest an programului este de 4.600.000 de lei şi este prevăzut în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Această măsură este prevăzută în Programul de guvernare 2018-2020 și face parte dintr-un plan amplu de măsuri de sprijinire a produselor deficitare. În fiecare an alegem 2-3 produse deficitare care se vor bucura de scheme de ajutor pentru a crește producția, desfacerea pe piața internă și externă și creșterea calității.

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult