Deputat PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru: ”Lauda de sine…”
Nu știu dacă domnul Dîrzu era, sau nu, lângă Călin Potor la conferința de presă în care vorbea despre Proiectul de lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului în domeniul public al Oraşului Teiuş, judeţul Alba (PL-x nr. 780/2015).
Dacă ar fi fost acolo, l-ar fi oprit pe Călin și i-ar fi spus că se înșală și nu este adevărat ce afirma despre mine. Mai mult, i-ar fi atras atenția că nu-i stă bine să folosească asemenea epitete pentru că se descalifică și i-ar fi povestit cum m-a rugat să vorbesc și cu alți colegi să semneze alături de noi proiectul de lege pentru a avea o sustinere cât mai mare. De asemenea, i-ar fi spus că am discutat despre textul propus și am convenit să nu politizăm acțiunea tocmai pentru a avea o șansă maximă de reușită.
După ce proiectul de lege a fost votat fără emoții și în Camera Deputaților, datorită susținerii pe care a avut-o, au apărut lăudăroșii de la primarul Hălălai la deputatul Potor, care mai de care, mai important și mai harnic să preaslăvească șeful și partidul iubit. Nu a contat nici susținerea senatorului Alexandru Pereș, în timp ce unii senatori PSD erau împotrivă (conform stenogramelor Senatului), nu a contat nici votul unanim din Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, comisie de avizare, unde m-am implicat direct, chiar dacă reprezentantul ministerului s-a abținut. Nu a contat nici discursul lui Clement Negruț din Parlament care a susținut că este o lege pentru oameni și nu pentru profit politic, îndemnâdu-i pe deputați să o voteze, în schimb a contat doar goana după imagine a unor șmecheri politici care vor să ducă de nas pe toată lumea.
Deputatul Dîrzu știa toate aceste fapte și dacă ar fi fost pe scaun lângă Călin Potor ar fi trebuit să roșească, atât pentru felul în care colegul său i-a insultat pe cei care i-au dat o mână de ajutor, cât și pentru modul în care a fost politizat un subiect decent pentru a cărui reușită ne-am luptat cu toții.
De aceea, eu cred că persoana de lângă deputatul Potor la conferința de presă nu era Ioan Dîrzu, era doar cineva care semăna cu deputatul Dîrzu, era un om căruia îi plăceau mai mult laudele decât onoarea.
La fel cum nu cred că persoana din dreapta lui Ioan Dîrzu, la aceeași conferință de presă, era deputatul Călin Potor. Pentru că Potor Călin este un om cu educație solidă, de familia bună, medic de profesie și pare cumsecade. Persoana din dreapta deputatului Dîrzu semăna doar cu Potor Călin pentru că a vorbit ca un mitocan. Din punct de vedere politic acest personaj are o inimă zburdalnică, iar atunci când vorbea despre “hoț” și “plagiator” sunt convins că avea în față o fotografie a lui Victor Ponta- penultima lui mare dragoste politică, pentru că ultima este Liviu Dragnea.
În concluzie, domnilor deputați PSD și domnule primar Mirel Hălălai vi se potrivește de minune o vorbă sfântă românească lauda de sine….
Cu tot mai puțin respect pentru un astfel de comportament,
Dan Coriolan Simedru, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
15 septembrie 2025 | Intră în funcțiune sistemul de parcări publice cu plată din Blaj: Aplicația, deja disponibilă. TARIFELE
Intră în funcțiune sistemul de parcări publice cu plată din Blaj Începând de luni, 15 septembrie 2025, va intra în vigoare sistemul de parcări publice cu plată din municipiul Blaj. Vor exista două zone de tarifare, iar plata se va face prin intermediul aplicației BlajParking, prin SMS la numărul 7442 sau, în numerar, la parcometrele […]
FOTO | Trei blocuri de pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia au fost reabilitate energetic: A fost făcută recepția lucrărilor
Alte trei blocuri din Alba Iulia au fost reabilitate energetic Au fost recepționat zilele acestea lucrările de renovare energetică a blocurilor 23, 24 și 25 de pe bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, fiecare dintre acestea având câte două scări. Grație finanțării PNRR, s-au realizat lucrări de anvergură pentru creșterea eficienței energetice a acestor clădiri, urmărindu-se […]
Cereri pentru închirierea de locuințe ANL la Sebeș: Dosarele trebuie actualizate până în 19 septembrie 2025
Cereri pentru închirierea de locuințe ANL la Sebeș: Dosarele trebuie actualizate Primăria Municipiul Sebeș aduce la cunoștință persoanelor care au depus cerere pentru închirierea unei locuințe A.N.L. să actualizeze documentele depuse la dosar. Persoanele interesate că se mai pot depune cereri pentru închirierea unei locuințe A.N.L., la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, până la data de […]