Depozit de ceramică veche, amenajat în șanțurile Cetății Alba Carolina: A doua licitație pentru proiectul de peste 900.000 lei, lansată în SEAP
Amenajarea unui depozit de ceramică veche într-un spațiu de peste 1.000 de metri pătrați aflat în șanțurile Cetății Alba Carolina a fost scoasă din nou la licitație de Consiliul Județean Alba, după ce prima procedură lansată în luna septembrie a fost anulată.
Consiliul Județean Alba a lansat de curând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru execuție lucrări pentru obiectivul de investiție – Amenajare depozit ceramică veche. Valoarea totală estimată a investiției este de 907.158 lei, fără TVA.
Situația actuală
Spațiul interior prezintă lucrări de amenajare la nivelul pardoselilor (decapări structura de beton în vederea delimitării șlițului perimetral de aerisire a pereților, decapări dure de tencuială ce au afectat zidăria pereților și bolților), umpluturi cu pietriș/sort 4 în zonele centrale ale spațiilor; zidăria interioară inclusiv umărul fundației sunt descoperite, instalațiile vechi, ruginite sunt în poziție; fără tâmplării.
Există lucrări nefinalizate la pardoseli (decapări pardoseli originale) anterioare și realizare pardoseli ceramice (local) cu un spațiu perimetral lat cu pietriș, decaparea tencuielilor originale anterioare straturi succesive, văruiala de pe pereți și bolți, realizare trasee instalații electrice aparente la pereți, pozare locală tâmplării lemn în vederea funcționalizării spațiului.
Structura interioară este acoperită cu pământ, toate spațiile realizate sunt boltite, dimensiunile geometrice (înălțimi, lățime, lungime) sunt strict funcționale.
Se urmărește ca prin reabilitarea efectivă a spațiului să se atingă următoarele aspecte:
– restaurarea spațiului interior – contragarda și tunel de acces pe ravelin;
– conversie funcțională a spațiului interior – schimbarea destinației obiectivului din construcție militară în spațiu interactiv restaurat și amenajat pentru depozitare ceramică veche care va fi accesibil publicului larg;
– crearea unei infrastructuri pentru asigurarea condițiilor de confort, siguranță și securitate pentru public în vederea introducerii acestui obiectiv în circuitul turistic local și național.
Depozitul de ceramică veche va cuprinde un spațiu pentru depozit ceramică veche, un spațiu expozițional pentru obiectele de tezaur, un laborator de restaurare ceramică și un atelier școală de restaurare, precum și o platformă înierbată la partea superioară ravelinului cu zonă de circulație pietonală unde se va amenaja un spațiu interactiv de vizitare cu piesele de patrimoniu descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din perimetrul municipiului Alba Iulia.
Se vor crea condiții pentru montarea pe această suprafață a unor elemente din lemn modulate tip podine, reversibile, pentru desfășurarea diferitelor spectacole sau simeze cu tematică, în aer liber.
Amenajarea depozitului de ceramică veche se va face în conformitate cu recomandările Expertizei tehnice și va cuprinde cel puțin o parte din următoarele categorii de lucrări:
-refacerea elementelor structurale ale construcției și asigurarea elementelor nestructurale, daca este cazul, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză tehnică
-executarea lucrărilor pentru păstrarea aspectului și stilului arhitectural al spațiului
-lucrări de restaurare materiale de construcție originale (cărămidă, piatră), la structuri pe fața interioară/exterioară
-restaurarea elementelor decorative exterioare și punerea în valoare într-o cromatică adecvată cu păstrarea stilului architectural al spațiului
-lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare/interioară (uși de acces, ferestre), pardoseli
-înlocuirea instalațiilor existente (dacă este cazul): tehnice, electrice, sanitare, alimentare cu apă și canalizare
-realizarea de instalații curenți slabi (supraveghere video, control acces, efracție), incendiu, de încălzire și climatizare, instalații de ventilare mecanică și condiționare aer
-crearea de facilități/adaptare infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces)
-lucrări de asanare
-alte lucrări necesare a fi realizate recomandate de proiectant
-lucrări pentru amenajarea platformei Bastionului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii
Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii Proprietarul unui autoturism din Cugir, implicat într-un incident soldat cu avarii importante la mașină a obținut acoperirea daunelor de către primăria orașului. Daniel Dumitru B. a dat în judecată […]
VIDEO | Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor
Povestea proiectului „Adoptă o Casă la Roșia Montană”: Construcții istorice vechi de sute de ani, readuse la viață cu ajutorul voluntarilor De aproape 20 de ani, la Roșia Montană, un grup de oameni inimoși derulează un program de restaurare a obiectivelor istorice și turistice aflate în diferite stadii de degradare. Proiectul „Adoptă o Casă la […]
VIDEO | „Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului
„Butea feciorilor” în Daia Română 2025: Obicei de sute de ani în care tinerii îmbrăcați în costume colindă, dansează și înveselesc sătenii aducând vestea Naşterii Domnului Un obicei păstrat de sute de ani continuă să fie un motiv de bucurie pentru locuitorii din Daia Română. „Butea feciorilor” este momentul din an în care feciorii pleacă […]