Rămâi conectat

Ştirea zilei

Deocamdată, CL Alba Iulia rămâne membru în Asociaţia ”Fotbal Club Unirea 1924”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Decizia nu ajută la nimic, nu se vor face finanțări iar bazele sportive vor fi folosite contra-cost

Consilierii locali din Alba Iulia au dezbătut astăzi proiectul de hotărâre privind renunţarea la calitatea de membru al Asociaţiei ”Fotbal Club Unirea 1924”.

Măsura a fost motivată prin faptul că activitatea asociației nu se mai justifică având în vedere că societatea care administra clubul de fotbal – SC Unirea 2006 – a intrat în insolvență în anul 2012, iar echipa nu a mai activat începând cu returul campionatului 2012-2013.

Pentru respingerea proiectului au militat consilierii locali liberali care au subliniat faptul că, dacă asociația se desființează, se îngrădește dreptul copiilor care vor să practice fotbalul să facă performanță. Aceștia au precizat că știu că nu vor mai fi alocați bani de la buget pentru respectiva activitate sportivă și au cerut ca măcar stadionul să poată fi folosit gratuit de cei 150 de juniori și copii legitimați la Club.

În ceea ce privește retragerea din asociație problema a fost rezolvată (cel puțin pentru moment), deoarece proiectul de hotărâre nu a întrunit voturile necesare pentru a fi adoptat, însă contractul de comodat pentru Stadionul Cetate (care expiră în data de 23 septembrie) nu se mai poate prelungi pentru că ar încălca prevederile noului cod civil. Astfel, pentru a se antrena, micii fotbaliști vor fi puși la plată, dar există promisiuni că vor fi găsite modalități pentru ca banii să fie achitați din sponsorizări.

*S-au stabilit tarife pentru utilizarea tuturor bazelor sportive din subordinea Consiliului Local

Cei care vor dori să folosească bazele sportive din municipiul Alba Iulia, indiferent dacă sunt persoane fizice sau cluburi sportive, vor trebui să scoată sume destul de mari din buzunar. Consiliul Local a aprobat astăzi și taxele speciale pentru Complexul Sportiv ”Victoria Cetate” (Stadionul Municipal), Stadionul din Oarda, Terenul de fotbal din Micești și Baza sporttivă din Ampoi 3.

Singurele concesii au fost reducerea cu 50% a respectivelor tarife pentru elevi și eliminarea de pe listă a taxelor (considerate mult prea mari de unii consilieri locali) pentru utilizarea pistei de atletism – 5 lei/oră și a sălii de culturism – 50 de lei/oră din incinta Stadionului Cetate.

În rest, taxele vor fi următoarele:

*Stadion ”Cetate”

– Teren de fotbal 1: 300 lei/oră pentru meciuri oficiale sau amicale 1.000 lei/oră pentru alte manifestaţii;
– Teren de fotbal 2: 200 lei/oră pentru meciuri oficiale sau amicale; 50 lei/oră pentru antrenament; 500 lei/oră pentru alte manifestaţii;
– Camera minihotel: 60 de lei/zi
– Alte spații: 0,5 lei/mp/zi

*Stadion Oarda:

– 200 lei/oră pentru meciuri oficiale sau amicale; 25 lei/oră pentru antrenament; 500 lei/oră pentru alte manifestaţii

*Teren fotbal Micești:

– 100 lei/oră pentru meciuri oficiale sau amicale; 25 lei/oră pentru antrenament; 300 lei/oră pentru alte manifestaţii

*Baza sportivă Ampoi III:

– Teren minifotbal: adulţi 50 lei/oră; copii, elevi, studenți 30 lei/oră
– Teren tenis de câmp: adulţi 40 lei/oră; copii, elevi, studenți 25 lei/oră; alte manifestaţii 500 de lei/oră

Încasările rezultate se vor constitui venituri la Serviciul Baze sportive și agrement și se vor folosi la întreținerea și îmbunătățirea bazelor sportive.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un șofer care a efectuat o depășire riscantă la Cistei, identificat și sancționat: A primit o amendă uriașă și i-a fost reținut permisul pentru 90 de zile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un șofer care a efectuat o depășire riscantă la Cistei, identificat și sancționat: A primit o amendă uriașă și i-a fost reținut permisul pentru 90 de zile Un șofer care a efectuat o depășire riscantă, miercuri, 25 iunie 2025, pe DN 14B, la Cistei, a fost identificat și sancționat de polițiști. Citește și: Codul rutier […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Studenții din Alba Iulia, protest în fața Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan: Care sunt nemulțumirile lor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studenții din Alba Iulia, protest în fața Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan: Care sunt nemulțumirile lor Studenții de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au organizat în dimineața zilei de joi, 26 iunie 2025, un protest în fața Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan.  Ei au afișat pancarte cu texte precum „Bursa […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO: Drapelul României, arborat pe cel mai înalt vârf din județ de jandarmii montani din Șugag

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Drapelul României, arborat pe cel mai înalt vârf din județ de jandarmii montani din Șugag Jandarmii montani din Șugag au arborat joi, 26 iunie 2025, tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf montan, Vârful luiPătru (2.130 metri), al județului Alba. Citește și: VIDEO | Ziua drapelului național al României 2025, marcată la Alba Iulia: Tricolorul, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea