Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Deniile din Săptămâna Pătimirilor: Ce sunt și când se țin slujbele în săptămâna dinaintea Învierii Domnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deniile din Săptămâna Pătimirilor: Ce sunt și când se țin slujbele în săptămâna dinaintea Învierii Domnului

Deniile sunt slujbe care se țin în tot Postul Paștelui, însă cele din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor sunt cele mai frecventate de creștini, având o puternică încărcătură spirituală. Credincioșii cred în puterea duhovnicească a acestor slujbe care se țin înainte de Învierea Domnului.

Ce sunt deniile

Cuvântul „denie” vine din slavonă – „vdenie” – și înseamnă „priveghere” sau „veghe de noapte”. Cu alte cuvinte, deniile sunt slujbe de Utrenie, care, în Postul Paștelui și în special în Săptămâma Patimilor, se țin seara.

Utreniile sunt la origine slujbe de dimineață. Și termenul vine de la grecescul orthros – auroră, zorii zilei / slavonă utrom – dimineață. Utrenia este una dintre cele mai vechi slujbe ortodoxe, cu rădăcini în cultul iudaic, și este făcută în zorii zilei pentru că simbolizează așteptarea Adevăratei Lumini, care este Hristos „Soarele Dreptății”.

Așadar, acest tip de slujbe s-ar ține dimineața, în mod normal, dar înainte de Paște sunt mutate seara, pentru a putea fi trăite de cât mai mulți credincioși. În plus, deniile au menirea ca, tocmai pentru că sunt săvârșite seara, să aducă lumină peste întuneric.

Deniile sunt, deci, slujbe ce aduc un spațiu de reflecție adâncă, de pocăință și rugăciune intense. Aceste slujbe îi pregătesc sufletește pe credincioși pentru Sărbătoarea Învierii Domnului.

Când sunt deniile în 2025

Deniile se citesc începând din seara Duminicii Floriilor – duminica dinaintea Paștelui- și se continuă în fiecare seară până în Sâmbăta Mare. Paștele 2025 este celebrat pe 20 aprilie, iar duminică Floriilor pică pe 13 aprilie.

Deniile din Săptămâna Pătimirilor

La Denia din Lunea Mare – oficiată duminică seara – se amintește de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul neroditor.

În timpul deniei din Lunea Mare se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă data omului, din care trebuie să rețină că Dumnezeu este atât iubire, cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti bunele roade, ci va și pedepsi pe cei al căror suflet nu aduce un ”rod bun”.

La Denia din Marțea Mare este prezentată Pilda celor zece fecioare.

Din pilda celor zece fecioare reținem că cinci fecioare au avut doar candela fară ulei, iar celelalte cinci au avut și candela și ulei. Candela fară ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

La Denia din Miercurea Mare se amintește de femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul.

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.

În Sinaxarul Joii Mari sunt amintite: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viață Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, că pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhiereasca și începutul patimilor prin vinderea Domnului.

Specifice deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemna a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citește din Sfintele Evanghelii, credincioșii să aprindă lumânări și să se așeze în genunchi.

În denia din Vinerea Mare se face pomenirea Sfintelor Pătimiri ale Domnului lisus Hristos.

În această slujbă sunt amintite patimile, scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţe­tul, piroanele, suliţa, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Ultima Denie, cea din Sâmbăta Mare, cuprinde Prohodul Domnului.

În Sfânta și Marea Sâmbăta prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți

Tradiții în Săptămâna Patimilor

Chiar dacă în 2025, puține din tradițiile și obiceiurile vechi din Săptămâna Patimilor se mai țin, unele dintre ele, precum vopsitul ouălelor, se fac încă în multe case și gospodării. În Lunea Mare începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă.

În Marțea Mare, potrivit tradiției din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă. Până miercuri, inclusiv, se mai pot spăla și călca lucruri. Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

În după-amiaza Joii Mari se fac cele mai importante copturi de Paște: pasca, cozonacii și babele coapte în forme speciale de ceramică. Cea mai importantă coptură, pasca, se face din faină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă, și are, în mod tradițional, forma rotundă.

Vopsitul ouălor în Joia Mare

În cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle și în care credincioșii se împărtășesc, după ce s-au spovedit. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Tradiţia populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare şi mâncate de Paşte apără de suferinţe şi necaz, iar coaja lor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpastă.

Vinerea Mare – zi de post negru

În Vinerea Mare este bine să se țină post negru, în amintirea patimilor lui Iisus. Cei care nu pot trebuie totuși să nu mănânce urzici și nici să pună oțet în mâncare, pentru că lui Iisus I s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se fac treburi în casă. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când femeile gătesc restul mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură

Ziarul Unirea

Publicat

în

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE.  FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit sa se citească Pilda celor zece fecioare.  Aceasta pilda […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea