Actualitate

Delegaţie din Alba la Convenţia Naţională a Organizaţiei Pensionarilor şi Vârstei a Treia

Ioana Oprean

Publicat

în

Intalnire-pensionariBiroul Permanent Naţional al PDL a convocat pentru data de joi, 27 iunie 2013, desfăşurarea Convenţiei Naţionale a Organizaţiei Pensionarilor şi Vârstei a Treia (OPV3), reuniune ce va avea loc la Palatul Parlamentului, începând cu ora 11.00.

Pe ordinea de zi a Conferinţei se află: Raportul de activitate al organizaţiei pe ultimii 4 ani; Alegerea Biroului Permanent Naţional al OPV3 – PDL; Rezoluţia Convenţiei Naţionale. Conform prevederilor ROF şi Statut, func’iile alese în cadrul BPN al OPV3-PDL vor fi de preşedinte, vicepre;edin’i, secretar general, secretar general adjunct, secretari executivi, trezorier, reprezentanţi pe strategii politice, comunicare, sănătate, social. Vor mai fi aleşi 9 membri pentru Comisia Naţională de Integritate, Statut şi Litigii, 3 membri pentru Comisia Naţională de Revizie şi Control.

Cei 8 vicepreşedinţi împreună cu cei 8 secretari executivi vor fi aleşi pe regiuni. Alba face parte din Regiunea Centru împreună cu Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu şi Braşov.

Potrivit preşedintelui Biroului Permanent Naţional OPV3-PDL, Ioan Nasta, candidaturile vor fi însoţite de cererea avizată de conducerea organizaţiei PDL judeţean, C.V C.V politic şi scurt program politic pentru funcţia respectivă.

Conform informaţiilor primite de la ing. Aurel Voicu- vicepreşedinte al PDL Cugir – delegat la conferinţă, norma de reprezentare pentru judeţul Alba este de 14 persoane. (C. P.)

FOTO: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]

Citește mai mult

Actualitate

ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română 

Bogdan Ilea

Publicat

în

ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română  Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului.  Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]

Citește mai mult