Decontarea analizelor pentru copiii cu alergii: Petiție online către Ministerul Sănătății, semnată de mii de părinți
Peste 6.200 de oameni din ţară, semnatari ai unei petiţii online, își doresc decontarea analizelor pentru depistarea şi evaluarea alergiilor la copii. Aceștia spun că testele sunt costisitoare şi foarte rar o familie îşi permite să suporte costul analizelor. Alergiile afectează aproximativ 20% din populaţie, iar o parte din ele sunt transmise ereditar, spun specialiştii.
Sute de copii din România suferă de una sau mai multe alergii, arată Asociaţia Română de Educaţie în Alergii. Costul testelor porneşte de la 60 lei şi poate ajunge până la 5.000 de lei.
Un sondaj realizat în perioada februarie-aprilie 2019, de către Asociaţia Română de educaţie în alergii, arată că dintre 630 de copii care au participat la cercetare, 75% au alergie la lactate, 40% au alergie la ouă, 38% au alergii respiratorii iar 33% au diferite alergii alimentare.
Cei mai frecvent menţionati 5 alergeni de tip respirator au fost polenul de ambrozie ca şi alte tipuri de polenuri, acarienii, părul sau epiteliile diverselor animale şi mucegaiurile. În ceea ce priveşte alergiile de contact cei mai frecvent menţionaţi au fost detergenţii şi cosmeticele, iar la categoria alte tipuri de reacţii pe primul loc au fost medicamentele.
Costurile nu sunt deloc mici, spun părinţii micuţilor. „Analizele pentru a măsura nivelul alergiilor se repetă frecvent: de 2 ori pe an sau anual. Pentru 36% dintre respondenţi, analizele depăşesc 2.500 lei per an. Peste 200 dintre respondenţi plătesc peste 400 lei lunar pentru a cumpăra lapte praf special. La 56% dintre respondenţi nu li s-a specificat un timpul de vindecare al acestor alergii”, se arată în textul petiţiei. Doar testul de intoleranţă la alimente costă 850 lei.
„Numărul copiilor cu alergii este în creştere de la an la an, iar Casa naţională de asigurări de sănătate (CNAS) nu decontează analize specifice în acest sens sau doar o parte infimă. Aceste analize sunt extrem de scumpe iar o familie cu un venit mediu nu îşi va putea permite niciodată aceste analize, mai cu seamă că ele trebuiesc repetate periodic”, arată iniţiatoarea petiţiei online.
Doctorii de familie spun că mulţi micuţi au alergii şi că într-adevăr, analizele ar trebui decontate pentru copii care prezintă simptome, nu însă şi pentru cei asimptomatici.
„În calitate de medic de familie, mă confrunt alături de părinţi, cu barierele legate de accesul la serviciile unui medic alergolog şi mai ales de lipsa de gratuitate a testelor pentru depistarea alergiilor,mai ales în ambulator. Consider ca aceste teste trebuie să fie decontate de Casa de Asigurări, pentru depistarea precoce a alergiei în cazul copiilor cu antecedente familiale pozitive precum şi in cazul unui diagnostic clinic de rinită alergică, dermatită atopică, astm bronsic sau alte manifestări alergice. În cazul copiilor simptomatici sau cu risc de alergie, sustin decontarea testelor dar şi acordarea de gratuitate pentru produsele dietetice absolut necesare unui copil alergic”, precizează pediatrul Emiliana Coştiug.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Trafic BLOCAT pe Valea Oltului din cauza ninsorilor abundente: Coloane de mașini pe kilometri, după ce un TIR s-a defectat și utilajele nu pot interveni pentru deszăpezire
Trafic BLOCAT pe Valea Oltului din cauza ninsorilor abundente: Coloane de mașini pe kilometri, după ce un TIR s-a defectat și utilajele nu pot interveni pentru deszăpezire Traficul rutier este îngreunat marți, 30 decembrie 2025, pe Valea Oltului, în județul Vâlcea, din cauza ninsorilor abundente care au pus stăpânire pe nordul județului. Șoferii sunt nevoiți […]
Amenzi usturătoare pentru cei care locuiesc la bloc și fac gălăgie în 2026: Deranjarea vecinilor se poate sancționa și cu 1.500 de lei
Amenzi usturătoare pentru cei care locuiesc la bloc și fac gălăgie în 2026: Deranjarea vecinilor se poate sancționa și cu 1.500 de lei Cetățenii care locuiesc la bloc și nu respectă normele legale se pot alege cu amenzi usturătoare și în anul 2026. O regulă esențială este respectarea orelor legale de liniște. Cadrul legal în […]
Cum va fi VREMEA în ianuarie 2026: Meteorologii ANM au anunțat ce temperaturi ne așteaptă în prima lună din anul viitor
Cum va fi VREMEA în ianuarie 2026: Meteorologii ANM au anunțat ce temperaturi ne așteaptă în prima lună din anul viitor Temperaturile vor depăși mediile obișnuite ale perioadei, iar regimul precipitațiilor va varia: în unele regiuni se vor înregistra cantități mai mari decât normalul, în timp ce în altele acestea se vor situa în jurul […]