Declarația pe propria răspundere s-ar putea schimba din nou, după 15 mai, pentru cei care călătoresc între localități
Marcel Vela, ministrul de Interne a făcut noi precizări cu privire la declarațiile pe propria răspundere necesare după data de 15 mai. După această dată, declarația pe propria răspundere este necesară tuturor celor care călătoresc între localități. În acest scop, declarația a suferit niște modificări pe care ministrul de Interne, Marcel Vela, le consideră esențiale.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a vorbit despre cea mai mare schimbare ce va avea loc cu privire la declarațiile pr proprie răspundere, scrie Evenimentul Zilei.
Scopul este cel mai important
El a explicat că se are în vedere renunțarea la delimitarea clară a unităților administrativ-teritoriale în declarație, urmând a se insista, în schimb, pe declararea scopului precis pentru deplasare. „Cei care fac controale, verificări, trebuie să delimiteze în buletin unde este limita între județe sau respectiv, localități. În acest sens, am spus că acele declarații pe propria răspundere vor avea un impact procedural foarte complicat, foarte complex”, a spus ministrul Marcel Vela.
Ce vrei să faci, nu pe unde treci
„Suntem în analiză pentru a elimina aceste zone strict administrativ-teritoriale, gândind alte variante care să se focalizeze pe motivele ieșirii din localități, în sensul în care poți să te duci pe Semenic la o drumeție, sau în Bucegi la o escaladă, sau poți să mergi să faci o plimbare cu bicicleta de la Reșița până la Văliuc. Și aceste lucruri sunt mai importante decât limita teritorială”, a adăugat ministrul de Interne.
Decizia epidemiologilor
El a vorbit și despre carantina din județul Suceava, cel mai greu lovit de epidemia de coronavirus chinezesc. Vela spune însă că o eventuală ridicare a restricțiilor nu depinde de voința sa, ci de recomandările specialiștilor epidemiologi, care țin cont de evoluția bolii și de statistici. „Decizia nu este la mine, ca ministru al Afacerilor Interne, sau la nivelul guvernamental, decizia va fi la specialiştii în epidemiologie şi în tot ce ţine de oprirea răspândirii noului coronavirus, adică există un grup tehnico-ştiinţific ce lucrează în subordinea CNSSU care, împreună cu INSP, vor evalua tot ceea ce ţine de evoluţia bolii, de statistica înregistrată în Suceava şi de perspectiva ridicării acestei carantine pentru Suceava”.
sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Meșterița handmade din Alba Iulia și pasiunea pentru artă: „Cea mai grea parte poate fi că această mică afacere are de multe ori puterea de a mă rupe de realitate, de prieteni, de familie”
Meșterița handmade din Alba Iulia și pasiunea pentru artă: „Cea mai grea parte poate fi că această mică afacere are de multe ori puterea de a mă rupe de realitate, de prieteni, de familie” Croissante, toast cu ouă ochiuri și avocado, dulceață de mure sau cafea cu bucăți de gheață! Dar, nu sunt comestibile, ci […]
VIDEO | Eugen Gavrilă, din Loman, unul dintre ultimii făuritori de stâlpi funerari din România: „Timpul va decide dacă se va păstra această tradiție”
Eugen Gavrilă, din Loman, unul dintre ultimii făuritori de stâlpi funerari din România: „Timpul va decide dacă se va păstra această tradiție” Meșterul Eugen Gavrilă (57 de ani) este printre ultimii sculptori de stâlpi funerari din România și ultimul din satul Loman și din județul Alba. Meșteșugul i-a adus titlul de „Tezaur Uman Viu” în […]
VIDEO | Un oraș mic, cu visuri mari: Proiect „doi în unu” cu fonduri europene la Zlatna – modernizarea străzii Valea Morilor și construirea unei case de cultură
Un oraș mic, cu visuri mari: Proiect „doi în unu” cu fonduri europene la Zlatna – modernizarea străzii Valea Morilor și construirea unei case de cultură Un proiect „doi în unu”, care îmbină construirea unei case de cultură impunătoare cu modernizarea străzii Valea Morilor, se numără printre prioritățile primarului orașului Zlatna, Silviu Ponoran. Edilul a […]







