Actualitate

De PATRU ori mai mulți elevi, cu riscul de a avea mediile neîncheiate, decât în anii trecuți. Ce soluții oferă Ministerul Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Față de numărul mediu al elevilor care rămâneau cu situția neîncheiată anii trecuți, de 15 mii, acum este vorba despre un număr de 4,3 ori mai mare, 65 de mii.

Circa 65 de mii de elevi sunt în situația de a nu avea media încheiată pe Semestrul I, de peste 4 ori mai mulți ca anul trecut, anunță Ministerul Educației. Instituția mai spune că a decis, după o ședință cu inspectorii școlari generali, prelungirea perioadei de încheiere a mediilor până la opt săptămâni în semestrul al II-lea

În comunicatul publicat, ministerul Educației susține că este vorba despre elevi care nu au avut dispozitive sau internet pentru acces la școala online.

”La acest moment, conform datelor transmise de către unitățile școlare, prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ISMB, se estimează că un număr de cca.65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă și alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc. Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000.

Măsurile necesare identificate până în acest moment sunt:

Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice;
Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea;
Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline”.

Ministrul Educației a prefațat această decizie printr-o declarație dată duminică seara: “În funcție de amploarea rezultatului va trebui să stabilim măsurile remediale. Va trebui să modificăm, spre exemplu, regulamentul de organizare și funcționare, care dă dreptul profesorilor să încheie media pe semestrul I cel mai târziu la 4 săptămâni de la începerea semestrului II, 8 februarie până pe 7 martie, sunt cele 4 săptămâni.

Și, pentru a avea timp ca acele acțiuni remediale să se poată face o lună-două luni, va trebui să decălam acest termen legal pe care profesorii îl au la dispoziție pentru a încheia mediile în așa fel încât să încheie mediile după ce ai reușit să repare ceea ce au pierdut și să ai un rezultat în favoarea elevului”, a spus Cîmpeanu.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult

Actualitate

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]

Citește mai mult

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult