De la bal, la spital! Un minor din Cugir, beat la volanul unei mașini, a fost oprit ferm de un stâlp de electricitate
Azi-noapte, la ora 3.00, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în dreptul imobilului cu nr. 64, de pe strada Ion Creangă din Cugir, un autoturism a lovit un stâlp.
Potrivit IPJ Alba, “echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că A.D.V., un minor în vârstă de 17 ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism din directa Piaţa Complex către Piaţa 1 Mai, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma accidentului minorul a suferit leziuni în zona capului şi a fost transportat la spitalul din Cugir unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi unde s-a constatat că era sub influenţa alcoolului. În urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior A.D.V. a fost transferat la Spitalul Judeţean Alba pentru investigaţii medicale suplimentare.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că în noaptea de 29/30 decembrie 2013, minorul a consumat băuturi alcoolice împreună cu proprietarul autoturismului cu care a comis accidentul, într-un local public din Cugir.
La un moment dat, profitând de neatenţia proprietarului autoturismului, a sustras cheile autoturismului pe care l-a condus prin Cugir.
Poliţiştii au întocmit pe numele minorului acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.”
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]