De la 1 mai: Vameșii nu vor mai putea confisca mărfurile pe loc. Intră în vigoare noul cod vamal
La data de 1 mai 2016 va intra în vigoare noul cod vamal, un cod care înseamnă, de fapt, punerea în aplicare a normelor europene. În primul rând, va exista o infrastructură IT comună celor 28 de state membre, ceea ce înseamnă că vameşii români vor renunţa în sfârşit la teancurile de hârtii. Apoi, după cum spune Claudiu Ardeleanu, şeful vămilor, acest nou cod le va permite vameşilor să aplice legea în acelaşi fel din moment ce în 80% dintre controale, problema nu ar fi de fraude, ci de interpretarea legii.
Noul cod vamal spune de exemplu că o firmă nu se mai poate trezi că i se confiscă marfa în vamă. Dacă vameșul ia o astfel de decizie, este obligat întâi de toate să o comunice patronului, să îi explice de ce vrea să facă asta şi să îi dea şi timp să rezolve problema. În hârtii, acest punct se numeşte „dreptul de a fi ascultat” şi ar putea scuti de pierderi inutile multe dintre firmele care pur și simplu nu cunosc legislaţia românească şi regulile vamale.
„La acest moment, sunt 280 de milioane de declaraţii care sunt procesate de autorităţile vamale ale statelor membre şi practic statele membre, autorităţile vamale, colectează undeva la 15% din bugetul anual al Uniunii,” explică Daniel Anghel, specialist fiscal.
Noul cod vamal vorbeşte şi despre regulile privind taxa pe valoarea adăugată.
„Firmele producătoare, în loc să plătească TVA pentru materia primă din import, pot beneficia de amânarea la plata TVA. În perioada următoare Direcţia Generală a Vămilor va face o evaluare a întregii situaţii a acestor operatori care vămuiesc în alte state membre, vom încerca să identificăm care sunt cauzele. Este şi TVA un motiv pentru această situaţie,” spune Claudiu Ardeleanu, director general, Direcţia Generală a Vămilor.
Asociaţia Exportatorilor şi Importatorilor susţine că România pierde anul aproape un sfert din taxele pe care le-ar putea încasa dacă mărfurile ar fi înregistrate în vămile din ţară şi nu la vecini aşa cum se întâmplă acum. Odată cu informatizarea vamală, acest lucru ar trebui să se schimbe. (C.M.)
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]