De la 1 iulie, se ieftinește curentul pentru consumatorii casnici – facturi mai mici cu 2,6%
Facturile plătite de consumatorii casnici pentru energia electrică vor scădea în medie cu 2,6%, de la 1 iulie, iar cele pentru consumatorii industriali, cu 4%, în urma ieftinirii energiei pe bursă și a reducerii taxei de cogenerare, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), remis, vineri, AGERPRES.
Deși prețul propriu-zis al energiei crește cu 1,89% după ce a fost recunoscută în tarife taxa pe stâlp plătită de Hidroelectrica și Nuclearelectrica, acest lucru este compensat de reducerea prețului pe bursă, astfel că tarifele vor scădea per total, explică reprezentanții reglementatorului.
În plus, ANRE a decis scăderea taxei pe cogenerarea de înaltă eficiență, plătită în factura la energie separat față de costul propriu-zis al electricității.
Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2017. Pentru consumatorii industriali, calendarul a prevăzut liberalizarea totală la 1 ianuarie 2014.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]
ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului. Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]