Curier Județean

Democrat-liberalii din Cugir şi-au lansat candidaţii la Primărie şi Consiliul Local

Alexandra Mates

Publicat

în

 PDL Cugir şi-a lansat astăzi, în cea de-a doua zi de campanie electorală, candidatul pentru funcţia de primar, respectiv candidaţii de consilieri la alegerile locale din 10 iunie, în prezenţa conducerii organizaţiei locale precum şi a invitaţilor din staff-ul democrat-liberalilor judeţeni.

Au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Alba – Ion Dumitrel, senatorul Alexandru Pereş şi deputatul Clement Negruţ. Evenimentul s-a desfăşurat la Discoteca  Wake -Up, decorată de sărbătoare, în prezenţa unui număr destul de mare de participanţi,mulţi dintre ei tineri, îmbrăcaţi în tricouri portocalii, veniţi special să o vadă, să o asculte şi să o susţină pe d-na profesor Camelia Dumitrean, candidatul PDL la funcţia de primar al oraşului, precum şi pe candidaţii PDL  pentru Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Manifestarea a fost deschisă de liderul organizaţiei locale a PDL Cugir, dr. ing. Radu Roşian, care de pe scena instalată în incinta discotecii a vorbit celor prezenţi de starea partidului într-un moment mai delicat al existenţei sale, urmare a intrării acestuia în opoziţie, prin demersul USL, care în beţia sa pentru putere n-a mai avut răbdare să mai aştepte votul popular la termen. Roşian n-a uitat să amintească însă de realizările pe plan local ale partidului, legate de crearea de noi locuri de muncă la cele două fabrici, încercând să completeze golul lăsat prin disponibilizările făcute de guvernarea liberală, care a trimis în şomaj mii de salariaţi. La fel de interesată s-a dovedit conducerea locală a PDL, sprijinită de cea judeţeană a partidului, pentru salvarea spitalulului orăşenesc, astfel ca unitatea de sănătate să nu fie desfiinţată, în condiţiile în care instituţia se află în subordinea Consiliului Local Cugir. La rândul său, preşedintele  Consiliului Judeţean Alba – Ion Dumitrel a transmis candidaţilor PDL să pornească în campanie fără a fi timoraţi, întrucât PDL a făcut lucruri bune şi s-a zbătut pentru locurile de muncă ale cugirenilor. El a afirmat că oraşul a mers cel mai rău de când la conducere s-a aflat un primar liberal, care n-a ştiut să atragă fonduri pentru proiectele pe care susţine că le-a  făcut. Or ,aceste proiecte – spune Dumitrel, unele nu au fost depuse,altele au fost depuse prea târziu sau au fost făcute prost.  „Un coleg  PNL-ist, de-al d-lui Teban, şi anume d-l Simion Creţu, poate confirma că nu a fost obstrucţionat niciun proiect depus de Primăria Cugir ”, a precizat Dumitrel. El nu l-a menajat nici pe deputatul Teodor Atanasiu, care acuză că primarii PNL şi PSD nu au primit bani de la Consiliul Judeţean, afirmaţie mincinoasă, care în opinia sa  se poate verifica, deoarece acordarea de fonduri s-a făcut în mod nediscriminatoriu.  ”Dar, l-aş întreba pe d-l Atanasiu, cel care n-a făcut nimic pentru Judeţul Alba,ce bani au primit în alte judeţe primarii PDL de la consiliile judeţene conduse de PNL -PSD ? Vă spun eu, niciun leu”,  a mai afirmat Dumitrel. La finalul întâlnirii candidatul la funcţia de primar,  Camelia Dumitrean, a spus că pleacă la luptă pentru cucerirea primăriei cu convingerea că este ” un om devotat oamenilor ” iar echipa sa de consilieri pe care a prezentat-o participanţilor este o echipă de ”Oameni pentru oameni” şi care se va mobiliza în aşa fel încât pe 10 iunie să aibă loc schimbarea mult aşteptată în oraşul Cugir. (C.P. ;A.M. ).

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17 – 18 ianuarie 2026 | COD GALBEN de ger în județul Alba. Anunțul de ultimă oră făcut de meteorologii ANM

Bogdan Ilea

Publicat

în

COD GALBEN de ger în județul Alba. Anunțul de ultimă oră făcut de meteorologii ANM Meteorologii ANM au emis un cod galben de ger pentru mai multe județe din România, printre care și Alba, astăzi, 17 ianuarie 2026.  Potrivit meteorologilor ANM, În Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureș și în nordul Crișanei vremea va fi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Ciugud, REȚINUT: A încălcat un ordin de protecție provizoriu după ce s-a apropiat de tatăl său. Este cercetat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Ciugud, REȚINUT: A încălcat un ordin de protecție provizoriu după ce s-a apropiat de tatăl său. Este cercetat de oamenii legii Un bărbat de 46 de ani din localitatea Ciugud a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, fiind cercetat pentru încălcarea unui ordin […]

Citește mai mult

Curier Județean

SCANDAL în parcarea unui centru comercial din Alba Iulia: Un bărbat, REȚINUT după ce ar fi agresat un vârstnic

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL în parcarea unui centru comercial din Alba Iulia: Un bărbat, REȚINUT după ce ar fi agresat un vârstnic Un bărbat de 47 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, după un incident petrecut în parcarea unui centru comercial din municipiu, […]

Citește mai mult