Sport

Datorii însumate de 6250 de euro către AJF Alba | GT Sport Alba Iulia, Târnavele Tiur și CS Zlatna – primele în topul restanțelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat la începutul anului, în 5 ianuarie, datoriile membrilor afiliați la data de 31 decembrie 2021 (între timp, e posibil ca situația să se fi modificat).

Dintr-un total de 65 de cluburi ce activează în fotbalul amator din județ, la toate nivelurile, seniori, juniori, un număr de 38 de grupări (aproape două treimi) nu au niciun fel de restanțe către forul ce organizează activitatea fotbalistică în Alba. Astfel, între formațiile pe „zero” 6 sunt în Liga a 4-a (Inter Unirea, CS Universitatea Alba Iulia, Viitorul Sântimbru, Viitorul Vama Seacă, Performanța Ighiu 2004 și Kinder Teiuș), alte 10 în Liga a 5-a (Nicolae Linca Cergău, Spicul Bucerdea, Voința Beldiu, Viitorul Biia, Limbenii Limba, Gloria Cricău 2019, Șoimii Ciumbrud, Mureșul Gâmbaș, Fortuna Lunca Mureșului și Cuprirom Abrud), iar restul activează în sectorul juvenil.

Dintre cele 65 de entități sportive afiliate, 10 nu activează în ediția 2021/2022, dar în dreptul a 4 dintre acestea figurează datorii: Euro Șpring – 1.614 lei, Metalurgistul 1939 Cugir – 1.115 lei, Unirea Juniors Alba Iulia – 690 de lei și Voința Teiuș – 115 lei. Cuantumul datoriilor celor 9 echipe din al 4-lea eșalon se cifrează la suma de 15.413 lei (aproximativ 3120 de euro), dintre care aproape două treimi aparțin celor trei echipe ce conduc în ierarhia restanțierilor (GT Sport Alba Iulia – cu 5122 de lei, urmată în acest clasament de CS Zlatna – 3300 de lei și Olimpia Aiud – cu restanțe cifrate la 2286 de lei). GT Sport Alba Iulia este prima la nivelul restanțelor în întreg fotbalul amator, datorii semnificative acumulând și Târnavele Tiur (Liga a 5-a) – suma de 4.696 lei și AFC Unirea 1924 Alba Iulia (copii și juniori) – ce totalizează 2.395 lei.

*Liga a 4-a, jumătate din cuantum

În întreg fotbalul amator sunt acumulate datorii de 30.901 lei, aproximativ 6250 de euro, iar din total aproape jumătate (15.413 lei) sunt restanțele echipelor din Liga a 4-a, în vreme ce formațiile din eșalonul inferior au adunat suma de 8759 de lei (mai mult de jumătate în dreptul echipei Târnavele Tiur)

În cel de-al 5-lea eșalon, pe lângă Târnavele Tiur (fostă 3 etape în Liga a 4-a), ce conduce detașat ierarhia datornicilor, au mai acumulat datorii CS Ocna Mureș (echipa a doua a divizionarei terțe, plus copii și juniorii) – 1495 de lei, Tineretul Șona – 861 de lei, Arieșul Apuseni Baia de Arieș – 396 lei, AFC Lopadea Nouă – 347 de lei, ACS Băgău – 316 lei, Rapid CFR Teiuș – 268 de lei, Gaz Metan Valea Lungă – 264 de lei, Sportul Livezile – 79 de lei, ACS Crăciunel – 31 de lei. Cea mai mică datorie din fotbalul județean este de 6 lei, trecută în dreptul grupării Inter Ciugud (Liga a 5-a), în vreme ce Unit Alba Iulia – cu 800 de lei  – are cea mai mare restanță către AJF Alba dintre participantele în sectorul juvenil, după AFC Unirea 1924 Alba Iulia.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-o partidă amicală | Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-un meci amicalș| Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri” Divizionarele terțe ACS Mediaș și Metalurgistul Cugir au încheiat la egalitate partida de verificare disputată pe teren sintetic, scor 2-2 (1-1) Citește și: Meci de verificare, Metalurgistul Cugir – Viitorul Sântimbru 2-1 (1-1) | Mateiciuc, gol la debut în […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), în meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), într-un meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie Într-o partidă amicală, CIL Blaj a învins pe conjudețeana CS Universitar Alba Iulia scor 5-1 (0-0), elevii lui Daniel Tătar impunându-se clar. Citește și: Bilanțul conjudețenelor din Seria 7 a Ligii 3 […]

Citește mai mult

Sport

Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, în 15 februarie

Dan HENEGAR

Publicat

în

Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, duminică, 15 februarie Comunitatea sportivă din județul Alba beneficiază, în luna februarie, de un eveniment educativ deosebit, dedicat pregătirii mentale în sportul de performanță. Pe data de 15 februarie, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Universitatea […]

Citește mai mult