Sport

Daniel Lupșan, cu Unirea Alba Iulia, împotriva Industriei, în derby “de Alba”! “Căpitanul” revine la Galda de Jos… în postura de adversar!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Partida dintre Industria Galda de Jos și Unirea Alba Iulia, un nou derby “de Alba”, meci contând pentru etapa a 7-a a Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, programat sâmbătă, la ora 15.00, este una specială pentru Daniel Lupșan, actualul echipier al “alb-negrilor”.

Acesta a fost în ultimii 5 ani și jumătate echipier al găldenilor, iar acum va apărea, în premieră, adversar al fostei echipe. Polivalentul fotbalist în vârstă de 28 de ani a fost împrumutat în vară timp de șase luni la fomația din Cetatea Marii Uniri, trecerea sa sub comanda lui Adrian Bicheși putând fi considerată una dintre cele mai importante mutări pe piața transferurilor din județ. Daniel Lupșan a fost, în perioada petrecută în “galben-albastru”, și purtător al banderolei de căpitan, alături de Cernea și Haiduc, junioratul începându-l la Unirea Alba Iulia, într-o generație pregătită de regretatul antrenor Neluțu Popa, golgheterul “all time” al formației fanion a județului, plecat prematur dintre noi, la doar 60 de ani.

Așa cum am făcut-o la Industria de-a lungul vremii, o să dau totul pe teren pentru actuala echipă. Am avut o perioadă excelentă la Galda, ani frumoși care nu se uită ușor și momente extraordinare. Ținând cont și de timpul îndelungat petrecut sub comanda lui Paul Ciucă, pot spune că voi evolua împotriva formației mele de suflet. M-am atașat de oamenii de acolo, de cei din jurul echipei”, a precizat Daniel Lupșan.

*L-a răpus pe Bicheși în 2019!

În mai 2019, într-un derby “de Alba” incendiar, într-o bătălie pentru supraviețuire, Industria Galda de Jos a învins, cu două etape înaintea finalului stagional, scor 2-1 (0-0), pe Unirea Alba Iulia, grație a două execuții superbe ale unor lovituri libere, goluri D. Lupșan (86) și Circov (88), întorcând scorul. “Lupșan și Circov au prins șuturile vieții, ghinionul nostru, norocul lor”, comenta, atunci, Bicheși.

Ambii marcatori ai Industriei în acel meci de poveste, în fapt ultima victorie a Industriei împotriva Unirii, la precedentul meci direct disputat pe arena din comună, au schimbat taberele și vor poposi la Galda de Jos din postura de adversari.

“Este un moment mai ciudat pentru mine și glumind puțin, sper să nu confund vestiarele. Sufletul îmi este împărțit, însă acum lupt pentru Unirea Alba Iulia. Cu siguranță, dacă marchez, nu o să mă bucur, din respect față de fosta echipă”, a mai precizat Lupșan, folosit la Unirea Alba Iulia în centrul defensivei, mai ales că vor lipsi Scrob (depistat pozitiv) și S. Fulea (suspendat).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]

Citește mai mult