Daniel Dăianu: România reintră în pluton, nu mai este o oază de stabilitate. Dacă situaţia degenerează ne poate afecta ratingul
România ar putea avea de pierdut în ochii investitorilor dacă tulburările sociale continuă pentru că îşi pierde imaginea bună pe care reuşise să şi-o clădească, consideră profesorul de economie Daniel Dăianu.
„România, până acum văzută ca o oază de stabilitate, reintră în pluton. Mişcări de protest au fost peste tot, chiar şi în Germania. Acum reintrăm în tabloul general”, spune Dăianu. Consecinţele pot apărea, dar numai dacă protestele vor afecta şi activitatea economică, în condiţiile în care starea economiei este critică în aceste momente. „Dacă vor avea loc devieri puternice, România va fi depunctată, ratingul poate fi redus. S-ar putea să observăm o mişcare pe piaţa CDS-urilor, dar deocamdată este prematur, activitatea economică nu a fost blocată. Dar aceştia sunt germenii unei situaţii mai tensionate pentru că această atmosferă plutea în aer”, mai spune Daniel Dăianu. „Următoarele săptămâni vor da măsura. Situaţia economică este gravă şi ne jucăm cu focul”. Cauzele acestor proteste sunt în viziunea economistului stilul de guvernare al executivului condus de Emil Boc. „Morala protestelor, care nu s-au terminat încă, este că trebuie să se schimbe un stil de guvernare, trebuie să existe dialog. Nu am văzut audieri pe teme economice la care să fie invitaţi experţi din ţară sau din străinătate. Nu se pot lua măsuri fără a discuta pe marginea lor sau să guvernezi spunând că aşa a fost înţelegerea cu FMI”. Ca soluţie, „ar trebui să existe o întâlnire serioasă între coaliţie şi opoziţie la care să se discute despre ce se va face în 2012 pentru că această criză ne poate copleşi”, concluzionează Daniel Dăianu. (Z.F.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]