Ştirea zilei

Dan Șova, la Radio Unirea FM: ”Finanțarea la Autostrada Sebeș-Turda este asigurată și după 2016. Lotul 3 de la Autostrada Orăștie-Sibiu va fi gata la sfârșitul acestui an”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Dan Sova003Fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a declarat vineri, la Alba Iulia, pentru Radio Unirea FM, că fondurile europene pentru finanțarea lucrărilor la Autostrada Sebeș-Turda nu se vor pierde în cazul în care, din cauza contestațiilor de pe Loturile I și II, construcția nu va fi finalizată la timp. Acesta a explicat că au fost făcute toate demersurile, din timp, iar dacă lucrările nu se vor încheia până în decembrie 2016, banii s-au împărțit în așa fel, încât proiectul va continua să fie finanțat și în 2017.

În ceea ce privește motivul pentru care construcția nu poate demara conform graficelor stabilite inițial, fostul ministru a spus că este vorba de ”boala românească a contestării permanente” iar contestațiile nu pot fi împiedicate:

Din păcate avem această boală românească a contestării permanente. O să se termine și contestațiile la Loturile I și II. Asta este situația, tot ce depindea de CNADNR a fost făcut. A intrat la finanțare autostrada, au făcut licitația într-un timp record, adică au desemnat câștigătorul în 50 de zile din momentul acela. N-ai cum să împiedici pe nimeni să facă o contestație și nici nu-i poți impune Consiliului sau instanței cât de repede să se pronunțe. Când o să termine de pronunțat Curtea de Apel București, atunci vor începe și lucrările la aceste două loturi”, a declarat Dan Șova.

Legat de lucrările care se execută la Lotul III de la Autostrada Orăștie-Sibiu, fostul ministru al Transporturilor a spus că ele vor fi finalizate la sfârșitul acestui an:

Lotul III de la Autostrada Orăștie-Sibiu, acolo unde lucrează italienii de la Impregilo, se va termina în acest an, așa cum s-a discutat, în noiembrie – decembrie. Acolo nu este nicio problemă”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult