Ştirea zilei

Dan Diaconescu, „baie” de fani la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri dimineaţă, la 9.30 s-a strigat adunarea la sediul Partidului Poporului de pe strada Teilor din Alba Iulia. Dacă „Poporul”, respectiv aproape o sută de susţinători ai lui Dan Diaconescu, s-a prezentat dis-de-dimineaţă aşteptându-şi entuziast idolul într-o ploaie mocănească şi rece, „Partidul”, adică Dan Diaconescu a întârziat cam o oră, „din cauza traficului”. La noul sediu al partidului a fost întâmpinat cu pâine şi sare, în ovaţiile suporterilor. Pensionari, gospodine, oameni cu nevoi, ba chiar un bărbat în scaunul cu rotile l-au înconjurat pe D.D. – OTV ca pe un star de la Hollywood, strigându-şi admiraţia. Concomitent, fanii i s-au plâns „preşedintelui” – protejat bine de un grup consistent de gărzi de corp – de problemele cu care se confruntă, de sărăcie şi lipsa de perspective. Evident, pentru toate aceste probleme, Dan Diaconescu a avut soluţia universală: alegerea sa ca preşedinte. Preferând să urce pe porţile Cetăţii pentru a ajunge la depunerea de coroane la statuia Voievodului Mihai Viteazul, preşedintele Partidului Poporului a întârziat, perturbând protocolul prestabilit de organizatori. Evident, D.D. a comentat scoaterea sa din program ca o nouă piedică pusă în în cursa personală spre funcţia de şef al statului. După ce a depus totuşi coroana de flori, Diaconescu şi-a continuat „baia de mulţime” pe Platoul Unirii, unde zeci de oameni l-au înghesuit, în speranţa că vor putea face o fotografie cu el sau îi vor putea cere un autograf. Celor care s-au îmbulzit să-l asculte, „preşedintele” le-a povestit despre planurile sale viitoare de transformare a ţării, spre binele „poporului” său (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult