Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Dan Coriolan Simedru: ”Am avut un mandat de prefect care s-a concentrat pe investiţia în oameni”

Sfarlea Ioana Raluca

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Timp de 6 luni am fost prefectul judeţului Alba. Încă din prima zi, mi-am asumat cu responsabilitate exercitarea prerogativelor prevăzute de lege şi m-am raportat mereu la exigenţele mele. Indiferent de locul pe care l-am ocupat la un moment dat, am căutat mereu să îmi îndeplinesc atribuţiile fără să mă abat de la propriul meu sistem de valori.

Mandatul meu nu a fost unul perfect. În timpul acesta scurt, de la învestirea mea în funcţie şi până la demisie, nu aveam cum să îmi ating toate obiectivele. Cu toate acestea, m-am concentrat cu prioritate pe investiţia în oameni, locuitorii judeţului Alba, care au nevoie de autorităţi publice eficiente, dar care, în acelaşi timp, caută înţelegere, compasiune, sprijin moral. Mi-am implicat, în munca mea, toate resursele intelectuale şi cele sufleteşti, astfel că fiecare obiectiv pe care l-am atins a fost unul personal. Am avut zile care nu pot fi calculate decât in discuţii cu oamenii care au venit la uşa mea, dincolo de audienţe şi petiţii, dincolo de cerinţe şi doleanţe pe care legea le cere puse pe hârtie. Am avut şi zile dificile, în care am organizat alegeri, am făcut intervenţii la Guvernul României, am rezolvat situaţii de urgenţă care clamau intervenţie imediată, am studiat probleme şi am găsit soluţii pe termen scurt, mediu şi lung.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Este firesc, la final de mandat, să informez cetăţenii judeţului Alba asupra principalelor repere ale activităţii mele, în calitate de prefect. În timpul celor 6 luni, am avut peste 300 de audienţe şi petiţii, dintre care 40% au fost pe tema fondului funciar, 15% pe problematica ajutorului social şi a altor subvenţii, 15% pe cea a locuinţelor sociale, alte 15% au avut ca obiect locurile de muncă, 5% au vizat recalculări de pensii sau solicitări de stabilire a dreptului de pensie, 3% s-au constituit în reclamaţii privind munca fără forme legale, 3% s-au referit la nerespectarea regimului silvic, 2% la construcţii neautorizate, iar 2% au constituit alte solicitări şi reclamaţii.

Pe perioada mandatului meu, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba a atacat 47 hotărâri adoptate de consiliile locale şi 16 dispoziţii ale primarilor, acţiuni ce au condus la revocarea sau modificarea actelor adoptate de autorităţile locale. 2300 de dosare privind înmatricularea vehiculelor fără plata taxei de emisii poluante au fost înregistrate în aceste luni, circa 70% dintre acestea fiind soluţionate.

Am făcut intervenţii la Guvernul României, între care se remarcă cele pentru alocarea fondurilor necesare pentru reparaţiile capitale la Spitalul Orăşenesc Cugir, finalizarea lucrărilor la Biserica Ortodoxă a Parohiei Acmariu din comuna Blandiana, cea pentru lucrările necesare Parohiei Ortodoxe din comuna Rădeşti sau cea pentru obţinerea unor sume necesare aniversării la Alba Iulia a Zilei Naţionale a României şi a 94 de ani de la Marea Unire.

Am asigurat organizarea şi desfăşurarea în cele mai bune condiţii a alegerilor locale şi a referendumului şi am demarat, conform calendarului aprobat de Guvernul României, acţiunile de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor. O altă activitate prioritară s-a încadrat pe linia situaţiilor de urgenţă, sens în care, în cele 6 şedinţe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, am luat măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei identificate la o societate comercială, unde s-a depistat o cantitate de aproximativ 80 de tone de carne, intrată în putrefacţie, sau a celei referitoare la poluarea de la Cugir. Înainte ca seceta să afecteze teritoriul României şi al judeţului Alba implicit, aprobasem deja planul de măsuri împotriva secetei, astfel că am intervenit eficient şi la timp pentru a asigura potabilă în localităţile unde sursele de apă secaseră, iar incendiile de care, din păcate, nu am dus lipsă, au fost la rândul lor bine gestionate. Totodată, am făcut demersurile necesare pentru ca agricultorii din Alba să beneficieze de ajutorul de minimis, pentru compensarea efectelor secetei, astfel că 70% dintre ei şi-au depus cererile necesare, la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură, până la data limită de 15 octombrie. Am considerat că pentru anii viitori, care e foarte probabil să fie lipsiţi de precipitaţii, e nevoie de măsuri preventive, astfel că, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, am solicitat să fie identificate sursele suplimentare de apă, ce pot asigura captarea apei şi construirea de baraje simple de-a lungul apelor curgătoare. Acestea vor putea servi, în opinia mea, şi pentru irigaţii, dar şi ca apărare în caz de inundaţii. Nu în ultimul rând, am asigurat şi pregătirea, din punctul de vedere al situaţiilor de urgenţă, a sezonului de iarnă 2012-2013, iar acestea sunt doar câteva dintre temele care au stat în atenţia mea, din acest punct de vedere.

Am dispus efectuarea a 11 controale care au avut ca obiect identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, verificarea registrelor agricole din judeţ, identificarea modului de respectare a condiţiilor de muncă în domeniul construcţiilor şi verificări privind subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri. De asemenea, am controlat agenţii economic care au ca obiect de activitate tăierea şi prelucrarea masei lemnoase, am verificat unităţile de învăţământ înaintea începerii anului şcolar şi, totodată, am iniţiat controlul pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte programul „Laptele şi cornul”.

Alba e judeţul în formă de inimă, de care am fost mereu legat. L-am promovat de câte ori am avut ocazia pentru că am încredere în potenţialul său. Trei ambasadori au trecut pragul Instituţiei Prefectului, pe perioada mandatului meu, cel al Africii de Sud, al Iranului şi al Coreei de Sus, şi toţi au plecat cu o impresie frumoasă despre un judeţ, a cărui principală valoare este dată, după părerea mea, în primul rând de oamenii calzi şi deschişi care îl locuiesc.

Motivul demisiei mele este deja cunoscut. Sunt convins că, din poziţia de deputat, îmi va fi şi mai uşor să rezolv problemele cetăţenilor Albei care rămân în continuare pe agenda mea zilnică. În ceea ce priveşte Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, vreau să le mulţumesc celor cu care am colaborat în aceste 6 luni şi să le urez succes şi pe viitor.

Gândurile mele se îndreaptă spre cei care mă susţin, dar şi către cei care mă contestă. Tuturor le mulţumesc pentru faptul că îmi rezervă cel puţin un sentiment, ceea ce înseamnă că nu le sunt indiferent. Tuturor, le promit că, oriunde voi fi de acum înainte, voi rămâne acelaşi om, pentru care cuvântul rămâne cuvânt, iar oamenii, populaţia de rând, o investiţie cu prioritate.

Dan Coriolan SIMEDRU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze

Ziarul Unirea

Published

on

Proiect pentru mobilitate urbană de 6 milione de euro, la Blaj: Străzi reabilitate și modernizate, parcare supraetajată și depou pentru autobuze și microbuze Municipiul Blaj a depus proiectul pentru mobilitate urbană prin care mai multe străzi vor fi modernizate și reabilitate. Vor fi construite și o parcare supraetajată (Park&Ride) și un depou pentru autobuze și […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea