Rămâi conectat

Editorial

DA ori NU mineritului aurifer

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un referendum istoric va avea loc în Ţara Moţilor în ziua de 9 decembrie. O zi de aur în care moţii şi mocanii sunt chemaţi să răspundă prin DA sau NU la întrebarea: Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană? O întrebare deloc simplă în contextul în care mineritul a fost de pe vremea dacilor şi romanilor, principala sursă de venit a celor care au trăit şi trăiesc pe munţii de aur din această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Sunt convins că toată lumea vrea să repornească mineritul şi la Roşia Montană, şi la Baia de Arieş, la Zlatna, Certeje, Băiţa ori Brad. Minele de aici ar putea crea fiecare, între 800 şi 1000 de locuri de muncă, ceea ce ar însemna că mii de oameni vor avea de lucru, fie direct în mine, fie indirect, în serviciile adiacente şi complementare (transporturi, infrastructură, cantine, restaurante, locuinţe, şcoli, grădiniţe, spitale, activităţi recreative, turistice şi cultural-sportive etc.) Întreaga zonă va renaşte odată ce mineritul aurifer va fi repornit. Şi cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Cine trebuie să repornească mineritul? Ar trebui să o facă statul român, guvernul ţării, cei care în 2006 au şi închis mineritul. Sau Banca Naţională care are în grijă aurul României. Numai că Banca noastră Naţională şi guvernatorul ei au ca prioritate altfel de investiţii cum ar fi dotarea cu autoturisme de lux, în timp ce în întreaga lume băncile centrale fac acum achiziţii record de aur. Noi stăm cu el, fie la ruşi, ca tezaurul, fie în pământ, ca la Roşia Montană, Brad sau Baia de Arieş, ori Haneş şi Almaşu Mare. Ca la noi, la nimenea. Statul, Guvernul şi BNR-ul se feresc ca dracul de tămâie de mineritul aurifer. Nu sunt în stare să ia taurul de coarne şi să investească masiv, pentru a pune în valoare zăcămintele noastre de aur. Ba mai mult, pun beţe în roate şi investitorilor privaţi, interesaţi în exploatarea zăcămintelor aurifere potrivit cu noile tehnologii care fac performant acum mineritul aurifer. Se face mult tam-tam pe probleme de mediu, astfel că s-a ajuns în situaţia penibilă şi jenantă ca o investiţie cum este aceea de la Certeje, care are toate avizele de mediu, posibile şi imposibile, inclusiv acordul statelor vecine (deşi nu era cazul) să fie blocată, iar Ministerul Mediului a ajuns să se judece cu… Ministerul Mediului. O mascaradă care s-ar putea repeta şi la Roşia Montană, unde de zece ani se dau bătălii grele pentru obţinerea acordului de mediu. Din moment ce toate legile ţării (a investiţiilor, a mineritului, a mediului, a finanţelor etc.) sunt respectate, care este problema? De ce nu sunt încurajaţi investitorii privaţi şi la Zlatna, şi la Certeje ori la Roşia Montană, să repornească mineritul şi să salveze Ţara Moţilor, care a ajuns o zonă calamitată social odată cu închiderea mineritului? De ce nu este ascultată vocea celor 35 de primari, de toate culorile politice, care cer de câţiva ani buni să înceteze jocurile politice meschine ce au pus pe butuci economia din Ţara Moţilor bazată pe minerit de peste 2.000 de ani! Aşa cum arabii au petrolul, pe care au ştiut să-l vândă pentru a prospera, cred că şi moţii pot fi la fel de înţelepţi în a-şi valorifica bogăţiile. Dacă politicienii şi guvernanţii nu sunt în stare să zică DA sau NU pentru ca soarta mineritului aurifer să fie decisă, credem că a venit vremea ca moţii cu curajul şi fermitatea lor, să dea un răspuns dilemei ce atârnă ca sabia lui Damocles asupra capetelor a mii de familii din zonă ce trăiesc din ajutoare sociale şi tot felul de pomeni, mai ales electorale. Referendumul de la 9 Decembrie este o oportunitate pe care moţii şi mocanii nu au voie să o rateze. Nu doresc să dau sfaturi nimănui, dar sunt convins că moţii vor participa masiv la Referendum şi că vor găsi soluţia cea mai bună pentru a pune capăt odiseei mineritului aurifer din Munţii Apuseni. Iar opţiunea lor, DA sau NU, trebuie să devină literă de lege. Aceasta-i miza referendumului!
Odinioară, Avram Iancu a dorit să-i facă fericiţi pe moţi cu ajutorul justiţiei, a dreptului, iar Horea a făcut-o cu lancea. Referendumul din 9 decembrie este şi el o bătălie la fel de istorică! Sper ca moţii să o câştige!

Gheorghe CIUL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea