Cuvintele care ne luminează

Cei care au ascultat cu mare atenţie pericopa citită ieri de preoţii ortodocşi în biserici, au putut lesne constata cât de actuale sunt cuvintele Mântuitorului nostru, la mai bine de două milenii după ce au fost rostite. „Pilda datornicului nemilos” reprezintă cazul a doi oameni de aceeaşi condiţie socială, slugi la un împărat, care sunt aduşi în faţa stăpânului: primul datora atotputernicului 10.000 de talanţi, iar cel de-al doilea avea să-i îna­poieze celui dintâi 100 de dinari. Cei 10.000 de talanţi era o sumă atât de mare încât pentru a fi achitată omul era în pericol să-i fie vândută întreaga familie. Sesizând situaţia disperată în care se afla, sluga s-a prosternat la picioarele împăratului cerând să i se anuleze toată datoria, lucru ce s-a şi întâmplat. Datoria celui de-al doilea faţă de cel ce tocmai fusese iertat, 100 de dinari, era de un milion de ori mai mică, deci insignifiantă. În ciuda acestui fapt, cel ce se bucurase de clemenţa stăpânului s-a arătat mai neiertător faţă de datornicul său şi voia să-l vadă în lanţuri. Auzind aceste lucruri, împăratul
l-a chemat din nou la dânsul şi l-a pedepsit, chinuindu-l până-şi va achita şi ultimul talant. Adică niciodată…
Citind printre rânduri, putem ajunge la concluzia că primul individ crease prejudiciul acela uriaş fiind pus să administreze ceva ce nu-i aparţinea (de aceea pilda îl numeşte „slugă”), fiind foarte probabil un apropiat al împăratului, chiar mâna sa dreaptă. Aşa se explică faptul că stăpânul său nu şi-a dat seama decât foarte târziu că datoria imensă pe care o acumulase era necinstită şi de faptul că l-a iertat atât de uşor, după ce-şi recunoscuse păcatul. Faptul că mai-marele ţării a decis în prima instanţă să rezolve problema prin vinderea lui, împreună cu întreaga familie şi toate bunurile pe care le deţinea, pentru a recupera măcar o parte din imensa datorie, are rădăcini în Legea celor 12 table, care în Dreptul Roman ocrotea atât proprietatea privată cât şi pe cea publică, pedepsind cu asprime pe cei care o încălcau, debitorul putând fi vândut ca sclav ori chiar ucis. Deci, acest om nu era unul oarecare, precum cel de-al doilea împricinat, care avea o datorie minusculă, el fiind pus să administreze mult mai puţin şi nu făcea parte dintre favoriţii împăratului.
Avem de-a face cu o pildă a contrastelor. Pare chiar o pildă încropită de Iisus Hristos pe loc, fără a avea o bază reală, dar care este atât de actuală şi în zilele noastre. Totul pare construit invers decâr ar trebui să fie: sluga căreia i se iertase cel mai mult ar fi trebuit să-l ierte imediat pe celălalt. Tot el ar fi trebuit să fie aspru pedepsit şi pus în lanţuri pentru imensa datorie acumulată. Şi logica merge mai departe, astfel că atunci când cel de-al doilea om cere îngăduinţa de a plăti minuscula datorie, nu este ascultat şi riscă să intre după gratii ca să-şi achite suma! Mândria îl face să devină irascibil şi să acţioneze nebuneşte.
Însă, fără îndoială, personajul cheie al pericopei îl reprezintă grupul celorlalte slugi care asistă la judecată, intervenind oportun, mai mult din impulsul interior, „văzând cele întâmplate şi întristându-se foarte”, cum plastic povesteşte evanghelistul, mărturisind împăratului faptele aşa cum s-au petrecut în realitate. Ei au acţionat fără echivoc pentru salvarea slugii întemniţate şi nu se tem de trecerea pe care o are prima slugă în faţa împăratului, iertată atât de uşor pentru o faptă atât de gravă. Au preţuit mai mult dreptatea şi adevărul decât tăcerea. De aceea am afirmat că această pildă este foarte actuală. Pentru că şi în zilele noastre, pe la noi, sunt întemniţaţi datornicii de 100 de dinari, iar cei care au furat 10.000 de talanţi umblă în preajma celor puternici şi nu au milă faţă de semenii lor. De asemenea, există şi cei care denunţă deschis fărădelegile, fără să le fie frică de slugile cele mari ale împăratului sau chiar de atotputernicul însuşi!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI