Sport

Curtat de Viitorul Sântimbru, antrenorul Ştefan Fogoroşi a preluat Dalia Sport Daia Română!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rapid Teius-FC Micesti2Dat drept sigur la începutul săptămânii la cârma echipei Viitorul Sântimbru (locul 5 în Liga a IV-a), antrenorul Ștefan Fogoroși a acceptat în cele din urmă propunerea venită de la Dalia Sport Daia Română (locul 13)!

Decizia noului principal al formaţiei din Daia Română schimbă datele problemei în al 4-lea eşalon în privinţa returului, întrucât Viitorul Sântimbru era creditată cu şanse să încurce bătălia la vârf, iar Dalia Sport se află în hora retrogradării, cu 13 puncte (la egalitate cu Energia Săsciori, ocupanta poziţiei a 14-a). „Sincer, prin prisma serviciului, activitatea fotbalistică a trecut în plan secundar, iar programul nu-mi permite să mă ocup Viitorul Sântimbru la nivelul pretenţiilor. La Daia sunt cu totul alte obiective şi scopul nostru este salvarea de la retrogradare”, a declarat Fogoroşi.

*Cotoară şi 5 jucători de la FC Miceşti

Tehnicianul albaiulian, fost secund al Unirii Alba Iulia în 2004 va fi urmat la Daia Română de 5 dintre foștii săi elevi de la FC Micești: Al. Stan, D. Pop, Cocoară, Brânză și Mercean (curtaţi insistent de Viitorul Sântimbru). O altă achiziţie importantă este aceea a portarului Răzvan Cotoară (împrumutat de la Unirea Alba Iulia pentru retur), la capitolul noutăţi adăugându-se şi Samoilă (ex-Europa Alba Iulia, Viitorul Sântimbru şi AFC Războieni Cetate). „Cu siguranţă că o să întărim lotul până la începerea returului şi mai vizăm câţiva jucători din judeţ„, a conchis Fogoroşi.

În această pauză competiţională, Dalia Sport i-a pierdut pe Horaţiu Marian (antrenor-jucător) şi Rareş Moga, ajunşi la Performanţa Ighiu, continuându-se negocierile cu Mureşul Vinţu de Jos pentru M. Coman (dorit de liderul seriei).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult