Cum va fi VREMEA în acest weekend. Prognoza meteo pentru sâmbătă și duminică
Valorile termice se vor menține peste mediile climatologice specifice lunii februarie. Potrivit meteorologilor, sâmbătă vremea va fi în general închisă, iar duminică va intra într-un proces de încălzire.
Sâmbătă
Vremea va fi în general închisă în jumătatea de nord a ţării şi va ploua pe arii extinse, iar în Moldova, Maramureş, dar pe parcursul nopţii şi în Crişana şi Transilvania, se vor semnala şi precipitaţii mixte.
La munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări temporare, iar ploile se vor semnala pe spaţii restrânse, mai ales în Dobrogea şi sudul Munteniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special în zona montană şi în sud-vestul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade.
Duminică
Vremea va intra într-un proces de încălzire, ce se va resimţi mai ales în timpul nopţii. Cerul va fi temporar noros şi preponderent în cursul zilei va ploua local în jumătatea de nord şi izolat în restul ţării.
La munte vor predomina ninsorile, iar pe spaţii restrânse în Maramureş, Crişana şi Transilvania vor fi şi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi la cote mai reduse în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -1 şi 7 grade. Spre dimineaţă, în zonele joase, cu precădere din sudul şi sud-estul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Agresorii sexuali condamnați NU vor mai putea lucra sau face voluntariat în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive
Agresorii sexuali condamnați NU vor mai putea lucra sau face voluntariat în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat miercuri, 25 martie 2026, legea prin care li se interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să mai lucreze în școli, spitale, centre de îngrijire sau cluburi sportive. […]
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au transmis că, până în 26-27 martie, vor fi înregistrate temperaturi de până la 18 grade în majoritatea țării. De asemenea, finalul lunii martie şi începutul lui aprilie vin […]
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale
Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]
