Actualitate

Cum va fi vremea de 1 Mai, pe regiuni: Temperaturile urcă și până la 27 de grade săptămâna viitoare

Ioana Oprean

Publicat

în

În următoarea săptămână, vremea se va încălzi, temperaturile maxime ajungând şi la 27 de grade Celsius în partea de sud şi de vest a ţării, dar de 1 Mai se vor înregistra precipitaţii mai ales în partea de sud-vest a ţării, a declarat, duminică, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Vremea va fi în încălzire din punct de vedere termic în următoare săptămână, o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, iar de miercuri vom vorbi de valori ale temperaturilor aerului în partea de sud şi de vest a ţării de 27 de grade Celsius. Pentru ziua de 1 Mai, va fi o vreme mai caldă, dar instabilă în partea de sud-vest şi vest a ţării acolo unde pe profilul de sol 0-20 de centimetri situaţia este una satisfăcătoare. Din păcate, pentru zonele afectate de secetă acei 15 litri/mp de precipitaţii sau 20 de litri/mp la nivel izolat nu vor putea să compenseze deficitul mare şi de lungă durată. Pentru că vorbim şi pentru 4-11 mai şi 11-18 mai, la nivelul acestor două săptămâni, din prognozele pentru următoarele patru săptămâni, vor fi cantităţi deficitare de precipitaţii în aceleaşi zone în care şi în prezent seceta pedologică înregistrează valorile cele mai mari”, a spus Elena Mateescu, la Digi 24.

Aceasta a precizat că de 1 Mai se vor înregistra precipitaţii cu precădere în partea de vest a Olteniei, în Banat, Crişana şi Maramureş, iar la la nivel izolat în Transilvania şi în nordul Moldovei, iar din punct de vedere termic vor fi valori la scara întregii ţări între 12 şi 19 grade în jumătatea de vest şi de 24-25 de grade Celsius în partea de sud-est a ţării.

„La acest moment aşa cum arată informaţiile meteorologice vor fi ploi de 1 Mai în partea de sud-vest, însemnând partea de vest a Olteniei, în Banat, Crişana, în Maramureş, iar la la nivel izolat în Transilvania şi în nordul Moldovei, vorbim de cantităţi de precipitaţii în medie de 10-15 litri/mp, iar in zonele de deal şi de munte, posibil 15-20 litri/mp. Aşa arată informaţiile la acest moment, dar pe măsura ce ne apropiem de intervalul respectiv vom reveni cu date noi. Din punct de vedere termic vorbim de valori la scara întregii ţări între 12 până la 18-19 grade Celsius în jumătatea de vest a ţării, iar în partea de sud-est de 24-25 de grade Celsius”, a explicat meteorologul ANM.

Deşi luna este considerată din punct de vedere climatologic cea mai ploioasă lună a primăverii, cu valori de 40-50 de litri/mp, acestea ar trebui distribuite uniform „în timp şi spaţiu” ca să compenseze sau să refacă seceta pedologică, susţine şeful ANM.

„Chiar dacă luna mai, climatologic vorbind, este o lună ploioasă, cea mai ploioasă lună a primăverii, cu valori de 40-50 de litri/mp vor trebui distribuite uniform în timp şi spaţiu ca să putem să compensăm la suprafaţa sau cel mult 20 de centimetri. Să nu uităm că aversele de ploaie, care aduc cantităţi mai însemnate pe secvenţe foarte scurte de timp, nu au însă o înmagazinare favorabilă ca să vorbim de o refacere în totalitate a secetei pedologice. Vara extremelor cu siguranţă va rămâne sub semnul aceloraşi condiţii meteorologice, cu alternanţe de perioade foarte călduroase, cu averse în care instabilitatea atmosferică o să fie una accentuată, cu vijelii şi căderi grindină. Deja, ieri, am avut vijelii consemnate în partea de nord-vest a ţării şi deja vorbim de astfel de tipuri de manifestări mai devreme comparativ cu anii anteriori”, a subliniat şeful ANM, Elena Mateescu.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]

Citește mai mult

Actualitate

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]

Citește mai mult