Cum se vor desfășura nunțile, botezurile și înmormântările, după 15 mai: Câte persoane vor putea participa la evenimente
Ministerul de Interne a propus spre dezbatere publică un set de reguli, după 15 mai, când se va termina starea de urgență și va fi instaurată starea de alertă pentru COVID-19, la ceremoniile religioase precum botezuri, cununii și înmormântări să participe maxim 16 persoane cu respectarea regulilor de distanțare socială.
„Activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase în locașurile de cult, care se desfășoară fără participarea credincioșilor sau practicile și ritualurile cu caracter privat (ex. botezurile, cununiile sau înmormântările) care au loc cu participarea unui număr strict limitat de persoane -maxim 16 persoane și respectarea regulilor de distanțare socială”, arată documentul emis de MAI, cu măsurile de prevenire și control a răspândirii coronavirusului, propuse pentru a intra în vigoare începând cu starea de alertă, din data de 15 mai 2020.
Va fi menținută suspendarea activității de servire şi consum al produselor în restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice (în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul locațiilor).
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]
VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare
INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]