Actualitate

Cum se va circula cu trenul după 1 iunie: Purtați mască, cumpărați bilete online, nu alegeți doar trenuri la ore de vârf. Precizări de la CFR Călători

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători a anunțat că repune în circulație, din 1 iunie, trenurile suspendate, cu excepția celor de navetă pentru elevi. Pe toată perioada călătoriei, este obligatorie masca de protecție. CFR recomandă plata cu cardul la ghișeu și, în măsura posibilităților, cumpărarea biletelor online.

CFR Călători a transmis, vineri, că va continua procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată în perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă din 1 iunie, cu excepția trenurilor de navetă pentru elevi.

CFR recomandă tuturor călătorilor să cumpere biletele din timp, mai ales că din 3 iunie, acestea pot fi achiziționate anticipat, înainte de plecare iar acest termen crește de la 10 la 20 de zile.

De asemenea, CFR recomandă cumpărarea biletelor de tren online pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar.

La ghișeu, este indicată plata cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituțiilor au introdus programul decalat pentru angajați.

Din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanțate.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult