Cum se prezintã FC Unirea Alba Iulia înaintea returului *Gherman în deficit de jucători, cel puţin cantitativ, comparativ cu prima parte a stagiunii
După o iarnă tensionată în „Cetate”, vezi problemele şefilor cu ancheta DNA şi criza financiară acută de la startul antrenamentelor, unica divizionară secundă din judeţ, FC Unirea Alba Iulia a intrat în linie dreaptă înaintea startului amânat al returului, programat în 10 martie, prilej pentru antrenorul Stelian Gherman de a-şi consolida pregătirea de iarnă, acesta plângându-se iniţial de puţinătatea timpului avut la dispoziţie. Clasată pe poziţia a 6-a la finele turului, echipa albaiuliană a pierdut un unic joc amical în perioada precompetiţională şi se află în faţa unui sezon relativ liniştit, întrucât o singură echipă mai este expusă retrogradării în seria vestică, după cele două abandonuri, Arieşul Turda şi Mureşul Deva.
*Bile albe: păstrarea lui Pascal şi Bucurică
Ca de fiecare dată în ultimii ani, după retrogradarea din elită, în 2010, „alb-negrii” au înregimentat doar jucători liberi de contract, acum fiind 5 cazuri: I. Şerban şi M. Petrescu (Mureşul Deva), V. Florea (Farul Constanţa), A. Ianc (Corona Braşov) şi M. Mariş (Unirea Floreşti). În contrapartidă, albaiulienii s-au despărţit de 6 fotbalişti: Y. Camara, G. Petcuţ, C. Cornea, M. Tănasă, Al. Giurgiu, M. Pistol, fotbalişti care în prima parte a campionatului, dacă erau nu titulari, măcar figurau în „primii” 14 ai echipei, excluzând aici problemele medicale. Cel mai important lucru reprezintă pentru divizionara secundă păstrarea celor mai buni doi jucători ai toamnei, portarul Adrian Pascal (ofertă clară de la Gloria Bistriţa) şi fundaşul lateral Bogdan Bucurică (curtat de numeroase prim-divizionare). Nou-venitul I. Şerban a cules aprecieri pozitive, arătându-se capabil să-l substituie în centrul defensivei pe
apărătorul francez, iar în banda stângă fostul său coleg de la Mureşul, M. Petrescu se anunţă favorit la un tricou de titular, asta discutând în privinţa proaspăt transferaţilor. În apărare se aşteaptă ca tinerii E. Schuller şi I. Stan
să „erupă” în primăvară şi să devină automat jucători capabili să fac obiectul unui eventual transfer în viitor.
*Probleme în ofensivă şi pe flancul drept
Fără doar şi poate că indisponibilitatea prelungită a jucătorului de bandă dreaptă Bălu (întindere de ligamente) provoacă probleme în respectiva zonă pentru tehnicianul clujean (variante la îndemână Cl. Oara şi Negură). Linia mediană beneficiază de revenirea lui D. Militaru, „revigorat” după ce în în tur a fost uitat pe bancă, însă marile probleme apar în ofensivă. Aici sunt adevărate „bube” atât numeric cât şi valoric. Dacă Pecarov (golgheter alături de Bucurică cu trei reuşite) este titular indiscutabil, în schimb ceilalţi doi unirişti sunt în dificultate evidentă. Pe de-o parte Silviu Mureşan este într-o prelungită pasă proastă, nu se regăseşte, suferă în plan moral, randamentul este scăzut, motivele fiind unele interne ce ţin de club. Pe de altă parte atacantul M. Mariş este o „soluţie” de avarie, acesta evoluând în tur în eşalonul terţ la Unirea Floreşti (de unde s-a aprovizionat din greu CS Zlatna), dar în ultimii doi ani a fost mereu în teste la Alba Iulia, fără a fi menţinut în lot. Celelalte două achiziţii, A. Ianc şi V. Florea au acuzat probleme medicale în acest interval şi deocamdată nu par cababile să pună probleme în alcătuirea primului unsprezece la debutul sezonului de primăvară.
*Comparaţii între tur şi retur
Dintr-un anumit punct de vedere, cel al contractelor achitate liniştea s-a instaurat în „Cetate”, însă jucătorii mai revendică cele trei prime restante din toamnă, aşteptând măcar încasarea parţială a acestora până la startul returului. Strategia fotbalistică abordată în intersezon a produs şi o economie serioasă a cheltuielilor cu înţelegerile individuale, punând în balanţă raportul fotbaliştilor plecaţi versus cei nou-înregimentaţi. Pentru a face comparaţii şi
comentarii, în încheiere vă prezentăm cele două distribuţii ale Unirii Alba Iulia, acum la jumătatea întrecerii, după modificările din pauza de iarnă.
Echipa tip din tur: Pascal – Bălu (Potopea), Y. Camara, Bumbac, Bucurică – Cl. Oara (Bălu), Pleniceanu, G. Petcuţ, C. Cornea (Al. Giurgiu) – Pecarov, S. Mureşan (M. Tănasă); formaţia probabilă din retur: Pascal – Schuller, I. Şerban, Bumbac, Bucurică – Cl. Oara (Negură), Pleniceanu, D. Militaru, M. Petrescu – Pecarov, S. Mureşan (M. Mariş).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de Mircea Lucescu
Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de selecționerul Mircea Lucescu Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, fotbaliștii din Alba, se regăsesc în lotul României pentru barajul cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Confruntarea este programată joi, 26 martie, ora 19.00, la […]
CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina
CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina, scor 4-0 CSM Unirea Alba Iulia a repurtat a treia victorie consecutivă în play-out-ul SuperLigii feminin, 4-0 (3-0), la Micești cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, fotbal […]
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]