Ştirea zilei

Cum au decedat cinci oameni după ce s-au cinstit într-un bar din Prahova: Cârciumarul e judecat pentru omor calificat

Ioana Oprean

Publicat

în

Un cârciumar din oraşul prahovean Comarnic este acuzat de omor calificat după ce cinci clienţi ai săi au murit imediat după ce au băut alcool într-unul dintre barurile administrate de acesta.

Cârciumarul le-a vândut oamenilor alcool metilic în loc de vodcă, iar oamenii au murit la câteva ore după ce au băut din otravă. Ion Bârlică din Comarnic a fost trimis în judecată în anul 2015. Într-o primă fază a procesului, omul de afaceri, care deţinea la acea vreme mai multe baruri pe Valea Prahovei, a fost condamnat de Judecătoria Sinaia la cinci ani de închisoare şi la plata unor daune morale către rudele morţilor.

Cârciumarul a fost găsit vinovat pentru falsificare sau substituire de alimente ori alte produse şi ucidere din culpă. Procurorii, dar şi rudele victimelor au fost nemulţumite de pedeapsă şi au atacat decizia la Curtea de Apel Ploieşti. Judecătorii Ploieşteni au admis apelurile şi au decis că bărbatul care a vândut alcool metilic drept produs bun pentru consumul uman trebuie să fie judecat pentru omor calificat.

Astfel, procesul a fost reluat de la zero de Tribunalul Prahova în anul 2018, iar dosarul încă se judecă.

Omul de afaceri a ajuns în faţa anchetatorilor după ce, în anul 2015, mai multe persoane au decedat pentru că au consumat băuturi cumpărate de la acelaşi bar din Comarnic. Mai întâi a murit un bărbat în vârstă de 72 de ani. Omul era cunoscut cu afecţiuni medicale, iar în ziua în care a fost găsit fără suflare, muncise mult, astfel că rudele nu s-au alertat. Au fost convinse că omului i-a venit sorocul şi a fost răpus de moarte bună.

Când au apărut suspiciunile

Au început să se îngrijoreze abia când fiul bătrânului, un bărbat în putere, de doar 42 de ani, a murit şi el la scurt timp. Decesul tânărului a fost considerat suspect, astfel că s-a dispus efectuarea necropsiei. Când medicii legişi au anunţat drept cauză a morţii intoxicaţia cu alcool metilic, poliţiştii din Comarnic au deschis o anchetă, în urma căreia s-a stabilit că tatăl şi fiul său consumaseră o băutură dubioasă cumpărată de la un magazin din localitate. Între timp alte trei persoane, despre care se ştia că au băut alcool cumpărat de la acelaşi magazin din Comarnic, au murit la spitalele din Prahova.

”pentru două dintre persoanele decedate s-a dispus efectuarea necropsiei, iar din rapoartele medico-legale emise de S.J.M.L Prahova reiese că morţile numiţilor… au fost violente şi s-au datorat intoxicaţiei cu alcool metilic” se arată în rechizitoriu.

Poliţiştii au găsit resturi din băutură cumpărată de cei doi de la barul administrat de Ion Bârlică, probele au fost trimise la Institului Naţional de Criminalistică din Bucureşti care a despitat prezenţa alcoolului metilic în lichidul analizat ”care în funcţie de cantitatea consumată poate produce orbirea ireversibilă ori decesul” se mai arată în rechizitoriu.

Într-o primă fază a anchetei, patronul barului nu a recunoscut că a vândut alcool metilic clienţilor săi, dar, după ce a picat testul poligraf, a mărturisit că a cumpărat de la o persoană din Ploieşti un bidon de 20 de litri de băutură spirtoasă neautentificată pe care a vândut-o în barurile pe care le administrează.

Rudele victimelor cer acum pedepsirea patronului de bar, iar trei dintre cele cinci familii solicită şi plata unor daune în valoare de 100.000 de lei pentru fiecare persoană omorâtă de otrava cumpărată de la barul din Comarnic.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult