Curier Județean

Cugirul votează: Între orele 13.00 -19.00 – prezenţa la urne, aproape dublă

Alexandra Mates

Publicat

în

     Dacă la ora 13.00, prezenţa la urne era de doar 23,44 , respectiv 5622 de persoane, în intervalul 13.00-19.00, când s-a realizat o nouă centralizare, numărul votanţilor din Cugir  se ridica la 10.250 ,adică 42,52 %, din totalul de 19.243 de cugireni înscrişi pe liste, cu drept de vot .

       Numărul acestora pare să crească de la o oră la alta, explicaţia fiind aceea că mare parte din cei care vin să-şi exercite votul sunt tineri iar în perioada orelor de dimineaţă şi până după-amiază au fost plecaţi la iarbă verde sau au avut alt program de distracţie.
În timpul deplasărilor la secţiile de votare am întâlnit şi pe candidatul PDL la funcţia de primar al oraşului Cugir, doamna profesor Camelia Dumitrean, care a venit împreună cu soţul şi cele două fiice să-şi exercite votul la Secţia nr 15. Domnia sa ne-a declarat următoarele: ”Am votat pentru schimbarea în bine a oraşului Cugir, pentru prosperitatea locuitorilor Cugirului, Vinerea şi a satelor aparţinătoare. ” (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane Performanță extraordinară a unei eleve de top a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni. Daria Mateș s-a calificat a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane. Ea s-a clasat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea

Ioana Oprean

Publicat

în

Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.  „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]

Citește mai mult