Ştirea zilei

Cugirenii şi vinerenii şi-au redefinit identitatea prin folclor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria Oraşului Cugir, împreună cu Consiliul Local Cugir şi Casa de Cultură au organizat la sfârşitul săptămânii trecute ce-a de-a doua ediţie a Festivalului de Dansuri Tradiţionale în „Poiana cu goruni” din Vinerea. Vinereni şi cugireni deopotrivă au asistat, cu mic cu mare, la parada portului popular înşirat generos prin centrul Vinerii. Cu acest prilej, gospodinele din localitate au agăţat la „fereştile” larg deschise cele mai frumoase „lepedeauă” ţesute în casă şi perne mari, boiereşti, cu „cipcă ştrincănită” de jur împrejur, cât palma. Manifestarea a fost onorată cu prezenţa, de la judeţ, de deputatul PNL Teodor Atanasiu şi de vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui.
Deschiderea spectacolului sus, în Poiana cu goruni, a fost făcută, cum altfel, de gazdele din Vinerea, de grupul vocal şi dansatorii din ansamblul Câmpul Pâinii, care au însoţit cuvântul de deschidere al primarului Cugirului, Adrian Teban: „Identitatea unui popor, a unei comunităţi, este dată de străvechile sale obiceiuri. Festivalul de Dansuri Tradiţionale reînvie frumuseţile, valorile cântecului şi dansului popular, pe care avem datoria morală să le păstrăm nealterate. Folclorul românesc şi cel al altor popoare alcătuiesc un tezaur inestimabil în care se regăseşte caracterul definitoriu al fiecărei naţiuni”. Au evoluat pe scena festivalului Ansamblul Efthimos cu dansuri greceşti, Ansamblul Feregi (Cerbăl) cu dansuri pădureneşti, Ansamblul Irish Way cu dansuri irlandeze, Ansamblul „Ciuleandra” Târgovişte cu dansuri munteneşti, ansamblul Kalaka cu dansuri maghiare, Taraful Casei de Cultură din Cugir, Ansamblul Kolomeika cu dansuri ucrainiene, Ansamblul „Câmpul Pâinii” şi Căluşarii din Vinerea.
Timp de două zile, festivalul desfăşurat în Poiana cu goruni, pe un deal al Vinerii, a fost prilej de dublă bucurie: pe lângă sărbătoarea câmpenească – asezonată cu grătare şi balmoş ciobănesc – la care au participat sute de localnici, în mirificul decor de august s-au reîntâlnit şi vechi prieteni, colegi de muncă şi de şcoală, destine purtate de împrejurări şi nevoi în cele mai diverse colţuri ale ţăriii sau ale lumii. După două zile reuşite, de sărbătoare, atât organizatorii, cât şi participanţii şi-au făcut o promisiune de suflet şi de onoare: şi anul viitor, indiferent de vreme sau de vremuri, se vor întâlni la o nouă ediţie a festivalului de folclor. De remarcat organizarea foarte bună, care s-a datorat exclusiv angajaţilor Primăriei Cugir şi ai Căminului cultural din Vinerea care s-au implicat efectiv şi benevol (majoritatea) în desfăşurarea festivalului, ca gazde primitoare.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult