CUGIR: Recepţie a lucrărilor de amenajarea hidroenergetică pe Râul Mare
În bugetul local al Cugirului va intra în perioada imediat următoare o sumă de ordinul sutelor de milioane de lei, ca urmare a exploatării hidrotehnice a Râului Mare.
„Este un beneficiu direct pe care îl are oraşul nostru după ce un investitor autohton a amenajat în Canciu, pe Râul Mare, două microhidrocentrale” a declarat primarul Adrian Teban care a participat în urmă cu câteva zile la recepţia celor două amenajări hidroenergetice, aflate la 40 de kilometri în inima Munţilor Cugirului, în amonte de barajul de la Canciu, lângă DJ 704 şi pe pârâul Boşorog.
Investiţia aparţine firmei SC Rott Haus Consulting SRL Cluj Napoca şi este estimată la valoarea totală de 11.763.329 lei. Cele două microhidrocentrale au în total o putere instalată de 2,25 MW şi o producţie estimată de energie de 9,9 MWh care va fi furnizată în sistemul naţional energetic.
Firma din Cluj a construit amenajarea hidroenergetică pe baza autorizaţiei de construcţie eliberată de Primăria Cugir, iar suma care urmează să intre în visteria Cugirului reprezintă regularizarea taxei de autorizaţie, conform Legii 50/1991.
Iniţial, proiectul de amenajare hidroenergetică de pe Râul Mare – Cugir prevedea construcţia a şase microhidrocentrale. Investitorul a renunţat la patru dintre acestea (două în aval de barajul de la Canciu şi încă două pe pârâul Boşorog) pe motiv că unele condiţii impuse prin autorizaţia de construcţie anulau şansele de a obţine finanţare. Era vorba de anumite restricţii de debit prin care administraţia locală din Cugir intenţiona să protejeze habitatul peştilor, referitor la care şi-au manifestat îngrijorarea asociaţiile de pescari din oraş.
La recepţia finală primarul Adrian Teban s-a arătat interesat de modalitatea tehnică prin care investitorul s-a angajat să protejeze fauna piscicolă din Râul Mare, amenajând topliţe pe lângă baraj, pentru migrarea peştilor pe cursul de apă.
Amenajarea hidroenergetică a fost recepţionată de o comisie formată din reprezentanţii Rott Haus Consulting, preşedintele Ioan Raţiu, vicepreşedintele Tiberiu Rusu, primarul oraşului Cugir, Adrian Teban, directorul Sucursalei Sebeş a SC Hidroconstrucţia S.A, Dorel Peciu Florianu, directorul Apa CTTA Cugir, Mircea Ţîrlea. Au fost prezenţi şi reprezentanţi de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, Ocolul Silvic Sâpcea, constructori, proiectanţi etc.
Se pare că râurile Cugirului au devenit atractive pentru investitorii interesaţi să dezvolte proiecte în domeniul energetic. „După cum ştiţi au mai fost construite două astfel de microhidrocentrale şi pe Râul Mic. Profit de ocazie şi să îmi îmi exprim mulţumirea că e vorba de firme cu capital românesc ceea ce înseamnă că nu doar energia, ci şi profitul va merge tot în economia românească, o parte rămânând la Cugir„, a declarat primarul Adrian Teban.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Incendiu violent la o șură din Poiana Ampoiului. Intervin mai multe echipaje de pompieri
Incendiu violent la o șură din Poiana Ampoiului. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri Pompierii ISU Alba intervin de urgență la un incendiu izbucnit în localitatea Poiana Ampoiului din județul Alba. Conform primelor date, focul se manifestă la o anexă gospodărească de tip șură. Incendiul se manifestă generalizat la o șură, pe […]
AUR își anunță intenția de a prelua guvernarea din toamnă: George Simion îl propune pe Călin Georgescu pentru funcția de prim-ministru
Șoc în sfera politică! AUR își face planurile pentru guvernare: George Simion propune o coaliție cu PSD și numirea lui Călin Georgescu ca prim-ministru Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 12 august, că formațiunea sa își propune să intre la guvernare începând din toamnă, în eventualitatea în care o moțiune […]
Ce școli și grădinițe urmează să fie comasate în Alba Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a transmis, la solicitarea publicației „Ziarul Unirea”, lista unităților de învățământ cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare din anul școlar 2025-2026, ca urmare a ultimelor modificări legislative, întrucât au mai puțin de 500 de elevi, respectiv 250 de preșcolari. Potrivit […]