CSU Alba Iulia îşi prezintă lotul pentru stagiunea actuală în compania CSM Târgovişte *Joi şi vineri amicale cu campioana
Partide de pregătire de lux pentru CSU Alba Iulia înainte de începerea noului sezon competițional.
Echipa universitară va întâlni joi, 11 septembrie, respectiv vineri, 12 septembrie, în două meciuri amicale, campioana națională la baschet feminin, CSM Târgoviște, în primele două dispute în noua formulă, în fața propriilor suporteri.
Ambele partide vor începe de la ora 18:00, iar fanii CSU vor avea ocazia înaintea primei dispute să asiste și la o scurtă prezentare a lotului pe care formația favorită o va etala în sezonul competițional 2014-2015.
Reamintim că în această vară au sosit la trupa antrenată de Miroslav Popov un număr de 8 jucătoare noi, dintre care 5 straniere (americancele Valencia McFarland, Jessica Kuster și L’Oreal Price, canadianca Wumi Agumbiade și bosniaca Milica Deura), respectiv 3 baschetbaliste autohtone (Elisabeth Pavel, Marta Fodor și Dora Ardelean), din lotul de sezonul trecut regăsindu-se și anul acesta Larisa Toma, Alexandra Uiuiu, Mihaela Gherman și Andreea Beldian. Adversara echipei universitare din cele două partide amicale este nimeni alta decât campioana en-titre, CSM Târgoviște, echipa care a eliminat-o sezonul precedent pe CSU în semifinale. De asemenea, disputa dintre cele două formații începe să devina deja una clasică în campionatul național, până în acest moment combatantele întâlnindu-se de 16 ori, scorul întânirilor directe fiind de 13-3 pentru dâmbovițence. În lotul din acest sezon al târgoviștencelor se află trei ex-universitare, americanca Khadijah Whittington și româncele Ancuța Stoenescu și Elena Dincă. Cele două partide vor avea loc în Sala de Sport a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena
Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]
VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe
Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0 | Remiză albă care menține suspansul în lupta pentru play-off…
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0 | Remiză albă care menține suspansul în lupta pentru play-off Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, un duel încins pentru play-off, cu două reprize diametral opuse, s-a încheiat cu o remiză albă care menține suspansul în calculele calificării în play-off. Citește și: FOTO: Metalurgistul Cugir […]