Sport

CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 | Campioana, eșec în avanpremiera semifinalelor Cupei CEV

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a suferit, pe teren, prima înfrângere din actualul sezon, celălalt eșec fiind consemnat la “masa verde” cu Dinamo, în derby-ul penultimei runde din Divizia A1, cu CSM Târgoviște, scor 1-3 (17-25, 23-25, 25-22, 20-25).

Cu toată oboseala acumulată după prestațiile europene din mijlocul săptămânii, rivalele au oferit un meci spectaculos, încheiat în 108 minute, cele mai multe puncte fiind realizate de Dajana Bošković – 24.

Lângă Turnul Chindiei, deținătoarea titlului nu s-a ridicat decât arareori la nivelul unui derby între rivalele la titlu. O avanpremieră la semifinala românească din Cupa CEV a însemnat o victorie de moral pentru trupa lui Giovanni Caprara. Gazdele au dominat clar primul set, în care au condus în permanență, 14-8, 16-9, 18-11, 20-12, 23-16. Blajul a dat semne de revenire în al doilea parțial, pe care însă l-a pierdut deși l-a avut la un moment dat în mână. Vizitatoarele au dat impresia că pot relansa disputa, având un avantaj ce părea liniștitor (8-3, 10-4, 16-9), dar a intervenit un scurcircuit speculat prompt de oponente, care cu 6 puncte consecutive au ajuns la 22-21, ulterior având două mingi de set (la 24-22, una fiind anulată)!!!

Deținătoarea titlului și-a revenit din pumni, și, în al 3-lea set deși a fost condusă la un moment dat cu 11-8, a reușit să egaleze la “14” și a preluat conducerea, desprinzându-se la 16-18, 19-22 și 20-24. S-a făcut 2-1 la seturi, însă în al 4-lea parțial Târgoviște și-a regăsit ritmul, cu Jovana Mirosavljevic și Ana Bjelica – de neoprit! Dâmbovițencele s-au despsins la 16-8 și 18-10și 22-15 (oaspetele au luat 4 puncte consecutive, până la 23-19, apoi s-au apropiat la 21-23), îndreptându-se spre o victorie care le securizeaază poziția secundă la finele sezonului regular.

Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 12 puncte, Slađana Mirković – 4, Bojana Milenković – 4, Dajana Bošković – 24, Raisa Ioan – 4, Jovana Kocić – 4, Andra Cojocaru (libero); au mai intrat Andreea Ispas (l), Georgiana Faleș – două, Andrea Kossanyiová – 6, Iarina Axinte, Victoriia Russu – unul; Jovana Cirković, Kaitlyn Hord, Antrenor Stevan Ljubičić.

CSM Târgoviște și Volei Alba Blaj, primele două clasate din Divizia A1, s-au duelat în penultima rundă a sezonului regular, într-o dispută ce a prefațat semifinala din Cupa CEV, o dispută 100 la sută autothonă.

Echipa din Mica Romă era lider, cu 50 de puncte, iar gruparea din Dâmbovița se clasa pe locul secund, cu 8 puncte mai puțin. Ultima etapă, în Sala „Timotei Cipariu”, campioana are un alt derby, cu Rapid București (locul al 3-lea), sâmbătă, 11 martie, asta după ce, miercuri, 8 martie, este prima manșă a sferturilor Cupei României, tot în fața fanilor, cu CSM București.

Trupa lui Caprara a reușit să ia titlul în 2021, singurul adjudecat în ultimii 4 ani de o altă echipă decât Volei Alba Blaj. În tur, în decembrie, a fost 3-0 pentru Blaj, în doar 71 de minute. Dubla din a doua competiție continentală se va disputa în 15 martie, la Târgoviște, respectiv joi, 23 martie, la Tg. Mureș.

Foto: CSM Târgoviște (facebook)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]

Citește mai mult

Sport

Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]

Citește mai mult