CSM o dă la întors: Activitatea procurorului șef Ioan Mureșan este verificată, la 6 luni după ce i-a fost apărată reputația
Inspecţia Judiciară a demarat verificarea activității procurorului șef Ioan Mureșan, de la DIICOT Alba, urmărit penal de DNA în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, după cum anunță MEDIAFAX.
Controlul a început în urma unei sesizări din oficiu a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanții instituției precizând că verifică dacă procurorul Ioan Mureşan a săvârşit abateri disciplinare.
„Am avut indicii şi în urma a ceea ce a apărut referitor la cazul Mureşan – Berbeceanu. Am decis să verificăm dacă procurorul şef al DIICOT Alba are abateri disciplinare„, au spus sursele citate.
Ciudat este faptul că decizia CSM vine la doar 6 luni de când, în urma altor verificări finalizate printr-un raport al Inspecţiei Judiciare (verificări efectuate la solicitarea procurorului Ioan Mureșan), instituția a decis să îi apere reputaţia procurorului şef Ioan Mureşan, acuzat de comisarul Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, de “fabricarea” dosarului în care este cercetat.
Reamintim că în data de 20 noiembrie CSM a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, decizia de a admite cererea de apărare a independenţei şi reputaţiei profesionale formulată de Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pe motiv că ”Afirmaţiile formulate în cadrul emisiunilor TV (n.r. la data când era prezentat cazul arestării comisarului Traian Berbeceanu) au fost de natură să creeze suspiciuni în rândul opiniei publice cu privire la probitatea profesională, independenţa şi imparţialitatea procurorului şef Ioan Mureşan. Pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, procurorii au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere poate fi afectată de afirmaţiile care pun la îndoială imparţialitatea lor”.
”Din Raportul inspectorilor judiciari, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în primul rând, împrejurarea că în afirmaţiile din cadrul emisiunilor televizate nu se evidenţiază faptul că, pentru toate infracţiunile aflate în competenţa DIICOT, se efectuează urmărirea penală proprie, iar unul dintre aspectele imputate comisarului Berbeceanu Traian este tocmai faptul că nu a sesizat infracţiuni despre care a luat la cunoştinţă, favorizând astfel persoane – din cercul său de interese – despre care există probe că au săvârşit fapte penale. Totodată, au fost prezentate negativ şi activitatea de urmărire penală proprie pe care procurorul şef Ioan Mureşan a desfăşurat-o în cauză, actele procesuale pe care le-a întocmit, contestându-se modul de administrare al probatoriului şi temeinicia acestuia şi s-a afirmat că mijloacele de probă ar fi fost obţinute ilegal şi ar fi lipsite de forţă probantă, fiindu-i pusă sub semnul îndoielii competenţa profesională a acestuia. De asemenea, modul de prezentare, în emisiunile anterior menţionate, a activităţii desfăşurate atât de procurorul şef Ioan Mureşan, cât şi de ceilalţi procurori din cadrul DIICOT–Serviciul Teritorial Alba Iulia a avut drept scop declarat influenţarea instanţelor de judecată, concluzionându-se tendenţios că tot dosarul ar fi o înscenare pentru o răzbunare realizată de procurorii de mai sus, împreună cu serviciile de informaţii, împotriva comisarului Berbeceanu Traian”, se mai arăta în comunicatul de presă al CSM.
Așteptăm cu interes rezultatul verificărilor demarate acum, după punerea sub urmărire penală a procurorului Ioan Mureșan!
–––––––––––-
Potrivit DNA, șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Alba, Ioan Mureşan, Alin Muntean – ofiţer de la BCCO Alba şi Nicolaie Cean – procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
După cum reiese reiese din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a celor trei, dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean.
Potrivit DNA, Mureşan şi Muntean au direcționat declarațiile unor învinuiţi şi martori către Berbeceanu, evidenţiindu-se „o acţiune concertată pentru obţinerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea acestuia în fapte de natură penală”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun