Rămâi conectat

Sport

CS Ocna Mureș se duelează cu campioanele din Harghita și Brașov la barajul de promovare în Liga a 3-a! „Soda dragă” și-a aflat oponenții cu care se va bate în august

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș, campioana Ligii a 4-a Alba în ediția 2020/2021, se va duela în barajul de promovare în Liga a 3-a cu campioanele județelor Harghita și Brașov, în urma tragerii la sorți ce a avut loc astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal. Turneul ce va opune trei echipe se va disputa pe teren neutru, la începutul lunii august

Festivalul Cetăților Dacice

Echipa condusă de Gabriel Cotoară va sta în primul meci al mini-turneului, urmând să întâlnească în ordine, Brașovul și apoi Harghita. Nu va fi o luptă facilă pentru ocnamureșeni, chiar dacă au evitat Mureșul sau Covasna.

*Gabriel Cotoară: „Avem șanse de a promova”

Nu a fost o tragere la sorți foarte dură pentru noi, comprativ cu cealaltă grupă, și consider că avem șanse de a promova. Suntem optimiști, avem toată susținerea autorităților locale și ne dorim să accedem în eșalonul terț. Ne ajută faptul că stăm în prima etapă a mini-turneului, pentru că putem astfel să aflăm date suplimentare despre adversari. Jocul cu campioana din Brașov va fi foarte greu, plecăm cu șansa secundă, iar cu reprezentanta județului Harghita vom juca de la egal la egal. Avem și șansa unei clasări pe locul al doilea, dar acum mai trebuie să aflăm data când se va disputa turneul și locația, dar mai ales care sunt condițiile impuse de autorități pentru a putea juca„, a spus Gabriel Cotoară, „principalul” grupării ocnamureșene. CS Ocna Mureș va relua pregătirile în 25 iunie, având fixată deja o dublă de verificare cu divizionara terță Industria Galda de Jos (în 18 și 25 iulie). În urmă cu doi ani, „Soda dragă” a promovat fără joc întrucât Unirea Cristuru Secuiesc (reprezentanta județului Harghita) nu a avut CIS.

„Soda dragă” a devenit câștigătoare a sezonului, după ce campionatul, întrerupt din pricina pandemiei de coronavirus, a fost înghețat în această săptămână de Asociația Județeană de Fotbal Alba. Practic, pe lângă echipa campioană din Brașov, ce a fost repartizată județului Alba, CS Ocna Mureș va mai întâlni echipa din Harghita, în cele două județe urmând să se încheie competiția pe teren (în sistem play-off). Este foarte probabil ca din Brașov să ajungă la baraj Corona Brașov, pregătită de Călin Moldovan fostul antrenor al Metalurgistului Cugir.

Reprezentanta județului Alba va avea parte de un oponent provenit din Regiunea 3 Centru (Brașov, Mureș, Sibiu, Harghita sau Covasna), la fel ca în precedentele două ediții, după ce, în februarie a fost stabilită o dublă cu campioana județului Brașov.

În cealaltă mini-grupă se vor afla echipele din Sibiu, Covasna și Mureș.

În celelalte județe, situația se prezintă astfel: *Brașov (o etapă jucată): 1. Precizia Săcele 43 puncte, 2. Corona Brașov 42 puncte, 3. Colțea Brașov 40 puncte;

*Harghita (o etapă): 1. CS Ghiorgheni 34 puncte, 2. AS Ezustfenyo Ciceu 30 puncte, 3. Pro Mureșul Toplița 25 puncte (Seria Est); 1. Sporting Odorheiu Secuiesc 37 puncte, 2. Farkaslaka Lupeni 30 puncte, 3. Roseal Odorheiu Secuiesc 28 puncte (Seria Vest).

Iar în minigrupa 1:

*Mureș (Liga Elite, o etapă): 1. Unirea Ungheni 39 puncte, 2. Mureșul Rușii Munții 32 puncte, 3. ACS Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure 32 puncte, 4. Mureșul Luduș 31 puncte;

*Sibiu (două etape): 1. Măgura Cisnădie 51 puncte, 2. FC Avrig 49 puncte, 3. ACS Păltiniș Rășinari 48 puncte, 4. Unirea Miercurea Sibiului 42 puncte;

*Covasna (nu s-a jucat deloc): 1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 46 puncte, 2. ACSFC Păpăuți 43 puncte, 3. ACS Prima Brăduț 39 puncte, 4. CSO Baraolt 38 puncte;

În taberele posibililor oponenți ai campioanei județului Alba sunt persoane ce au cochetat cu fotbalul județean. Astfel, antrenor principal la Corona Brașov este Călin Moldovan, care a ocupat banca tehnică a Metalurgistului Cugir în ultimii ani (din toamna anului 2015, până în aprilie 2019).

Astfel, în condițiile în care nu va retrograda nicio echipă de pe a treia scenă, unde s-a înghețat sezonul. vor accede în Liga a 3-a numai 14 campioane județene, cu 7 mai puține decât vara trecută, jocurile urmând a se disputa în perioada 5-7 august, sub forma unor turnee cu trei echipe, pe terenuri neutre. Este o premieră în peisajul fotbalistic al ultimelor două decenii, formulele precedente fiind fie promovarea directă, fie baraj în doi pe teren neutru, sau dublă între două campioane județene.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Micuții fotbaliști de la CS Ocna Mureș, vicecampioni la Cupa Mureșul Luduș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Micuții fotbaliști de la CS Ocna Mureș au devenit vicecampioni la Cupa Mureșul Luduș, competiție fotbalistică disputată recent CS Ocna Mureș, generația 2016-2017, grupă pregătită de Marius Maxim, s-a clasat pe locul secund la Cupa Mureșul, dovedind că orașul salin este un izvor nesecat de talente. Citește și: CS Ocna Mureș, grupa Under 9, participare de […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Larisa Ardean (CSȘ Alba Iulia), aur la naționalele școlare și o performanță extraordinară: al zecelea titlu național din tot atâtea participări!

Dan HENEGAR

Publicat

în

FOTO: Larisa Ardean (CSȘ Alba Iulia), aur la naționalele școlare și o performanță extraordinară: al zecelea titlu național din tot atâtea participări! Rezultat remarcabil reușit de Larisa Ardean (CSȘ Alba Iulia), care la București, la Campionatul Național Școlar, a devenit campioană națională în proba de 5000 metri marș, pentru eleva antrenorului Gabriel Avram fiind al […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: antrenorul Doru Oancea (LPS Sebeș), reprezentantul Albei, a absolvit cursul dedicat managerilor de academii de fotbal

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Doru Oancea (LPS Sebeș), reprezentantul Albei, a absolvit cursul dedicat managerilor de academii de fotbal Doru Oancea, director adjunct la LPS „Florin  Fleșeriu” Sebeș, a reprezentat Alba la a doua ediție a cursului „Managementul Academiilor de Fotbal”. Citește și: LPS Sebeș, victorie prețioasă la Tg. Mureș la Under 17 | Echipa lui Doru Oancea, aproape […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea