CS Ocna Mureș mai vrea trei achiziții în această săptămână | Sâmbătă, meci amical, în deplasare cu Sticla Arieșul Turda
CS Ocna Mureș testează de zor diverse piste pentru a-și întări efectivul, cel puțin din punct de vedere numeric, asta întrucât luni, 14 februarie, este ultima zi în care se mai efectuează transferuri (ulterior, pot fi înregimentați doar jucători liberi de contract sau care și-au depus memoriu în acest sens înainte de data respectivă).
Divizionara terță a reușit în această iarnă să-și asigure serviiciile a doi jucători experimentați, atacantul Vasinc (Someșul Dej) și mijlocașul Al. Giurgiu (Unirea Alba Iulia), însă mai caută soluții în condițiile în care capitolul despărțiri este mult mai numeros: Frențiu (CSU Alba Iulia), Neșan (liga a 4-a Mureș), Tegbo (Inter Sibiu), Casian (Retezatul Hațeg) și Hetea (Someșul Dej, unde a ajuns și uniristul Pocol tot în această iarnă). Tocmai din acest motiv, până nu se mai rezolvă situațiile altor fotbaliști doriți în “alb-albastru” nu i s-a acordat dezlegarea lui Cl. Marcu, deși nu s-a prezentat la antrenamente, fiind curtat de Gloria Geoagiu. 
Mai mult, din cauza problemelor medicale alți doi echipieri ai grupării din orașul salin nu sunt la dispoziția antrenorului Paul Ciucă în viitorul apropiat: Tudor Cristea (intervenție chirurgicală, absentează tot campionatul) și Ionuț Cioplântă (accidentat în noiembrie la Cugir, nu s-a antrenat de atunci, e nevoie de noi investigații). Nici variantele ivite în zona Cluj nu mai sunt de actualitate, ultimele cazuri fiind Al. Petruș (indisponibilitate de durată) și Groșan (fost junior la “U” Cluj, a refuzat propunerea), iar fundașul central Novali (Viitorul Cluj) se pregătește cu Sticla Arieșul Turda.
La un moment dat a fost tatonată pista atacantului D. Roman (Viitorul Cluj), dar jucătorul în vârstă de 36 de ani întenționează să se îndrepte spre cariera de antrenor în cadrul Academiei de Fotbal Viitorul Cluj. În plus, nici Răzvan Fetița nu a dat curs ofertei de la Ocna Mureș: după ce s-a despărțit de Unirea s-a prezentat iarăși la antrenamentele “alb-negrilor”. Din acest motiv, s-au reluat discuțiile cu Paul Cioargă, cu care s-au purtat tratative și în vara trecută. Fost la CSO Cugir atacantul de 21 de ani originar din Câmpia Turzii aparține de Ardealul Cluj, club care nu s-ar opune direcționării spre divizionara terță din orașul salin. Sâmbără, 12 februarie, în deplasare, de la ora 12.00, este primul meci al dublei de verificare cu Sticla Arieșul Turda (returul, peste o săptămână, la Ocna Mureș), colegă în Seria a 9-a a Ligii a 3-a, prilej cu care ocnamureșenii vor testa și doi jucători veniți pe filiera Viitorul Cluj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Primele dueluri […]
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]
CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!
CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]