Sport

CS Hunedoara – Unirea Alba Iulia, lângă furnale | “Non c’è due senza tre”, pentru “alb-negri”?

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia a legat două victorii stagionale, cu același scor, 2-1, cu Arieșul Turda, pe “Cetate” și la Galda de Jos (miercuri), și abordează încrezătoare confruntarea de sâmbătă de lângă furnale, de la ora 14.00.

Ajunși pe poziția a 5-a, cu 12 puncte, jumătate din agoniseală realizată în precedentele două întâlniri, “alb-negrii” își propun, cu siguranță să întărească uzitatul proverb italian din titlu (care s-ar traduce, aproximativ, “nu e doi fără trei”). CS Hunedoara, prima formație din Seria a 9-a ce a smuls puncte liderului, în urmă cu două săptămâni, în acel nebun 3-3, cu gol egalizator marcat de portarul Florin Raț în minutul 90+8, este istovită… Atât de infectările jucătorilor din lot cu noul coronavirus, efectivul fiind redus numeric, cât mai ales de restanțe, adunând 4 întâlniri susținute în ritmul miercuri-sâmbătă, cu trei deplasări la rând (Turda, Jucu, Dej) și numai două puncte adjudecate… Cu doar 13 oameni trecuţi pe foaia de joc din cauza celor şapte absenţe cauzate de covid, hunedorenii au mai suferit şi accidentările lui Banac şi Kovacs chiar în debutul partidei de la Dej, ca să nu mai vorbim de eliminarea lui Săndulache pe final.

Putem vorbi și despre un război fratricid în familia Dăscălescu, cu Daniel, antrenor secund al echipei de pe locul al 7-lea în Seria a 9-a, cu 8 puncte, împotriva fratelui mai mic Mihai, oficial al Unirii Alba Iulia. „Acum, după două victorii, ne-o dorim și pe a treia„, a precizat Adrian Bicheși după succesul de la Galda de Jos.

În acest joc va absenta Fetița – suspendat pentru acumularea a 4 avertismente, probleme medicale fiind în cazul lui Zsigmond. În dubla directă de acum două ediții s-au impus gazdele: 2-0 pe “Cetate” și 3-0 la Hunedoara (când a debutat în eșalonul terț Mihai Dăscălescu jr), hat-trick realizat după pauză, în nici 20 de minute, de Andrei Vasinc, atacantul originar din Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]

Citește mai mult