Croații ne dau lecții: Țara lor adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie
Croații ne dau lecții: Țara lor adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie
Croaţia va adopta euro de la 1 ianuarie 2023, la un curs de schimb de 1 euro pentru 7,53450 kune croate şi devine al 20-lea stat membru al Uniunii Europene care utilizează moneda europeană.
Banca Centrală Europeană a anunţat marţi, pe site-ul propriu, că Croaţia, care este stat membru al UE de la 1 iulie 2013, va mai utiliza kuna până în ianuarie 2023, scrie EFE, citată de Agerpres.
„Preţurile bunurilor şi serviciilor se vor afişa în euro şi kune până la 31 decembrie 2023”, a anunţat BCE.
De asemenea, BCE recomandă să apară clar şi vizibil cursul de schimb la afişarea preţurilor, fiindcă „această măsură este fundamentală pentru protejarea consumatorilor”.
Bancnotele şi monedele în kune pot fi schimbate fără niciun cost până la 31 decembrie 2023, până la maximum 100 bancnote şi 100 monede în kune per operaţiune.
„Băncile vor putea percepe un comision în cazul schimbării unui număr mai mare de bancnote şi monede”, potrivit BCE.
Schimbul se poate face la oficiile poştale, la băncile comerciale şi la Agenţia Financiară (Fina).
Începând din ianuarie 2024, Banca Centrală Naţională a Croaţiei, Hrvatska narodna banka, va oferi servicii de schimbare a bancnotelor în kune fără limită de timp şi a monedelor până la 31 decembrie 2025.
Bancnotele în kune vor putea fi schimbate, fără costuri, şi la alte bănci centrale naţionale din zona euro, de la 1 ianuarie până la 28 februarie 2023, la un curs fix de schimb şi în sumă maximă de 8.000 kune/persoană/zi.
BCE subliniază că „majorările de preţuri legate de schimbarea monedei sunt interzise”.
„Dacă vreo companie încalcă această prevedere, consumatorii pot să informeze autorităţile despre creşterea nejustificată a preţurilor, iar acestea pot să impună o amendă, în vederea protecţiei consumatorilor”, avertizează BCE.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică
CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii
Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]
